Mesajul transmis de Paris Hilton, după ce a dezvăluit că i-a ajutat pe copiii nevoiași din Craiova: ”Am văzut cum arată speranța adevărată”

Paris Hilton, vizită la un centru social din Craiova /Foto: Instagram

La finalul lunii iulie, Paris Hilton a ajuns în România. Celebra blondină și-a făcut apariția în cadrul unui festival de muzică din Craiova, însă vizita ei a mai inclus un obiectiv important, pe care abia acum l-a dezvăluit. Pe lângă faptul că a animat atmosfera la festivalul IntenCity, vedeta internațională a făcut o vizită și la un centru social dedicat copiilor aflați în situații vulnerabile. A făcut donații importante și s-a jucat cu micuții.

În data de 28 iunie, Paris Hilton a urcat pe scena festivalului IntenCity din Craiova, unde a mixat în calitate de invitat special. Blondina a făcut atmosferă de zile mari, însă vizita sa în România nu s-a limitat la apariția din cadrul festivalului. Se pare că blondina a făcut și o faptă bună, vizitând un centru special dedicat copiilor în situații vulnerabile.

Paris Hilton, vizită la un centru social din Craiova

Recent, Paris Hilton a dezvăluit în mediul online care a fost cea mai importantă partea a vizitei sale din România. Vedeta internațională a ajuns la finalul lunii iulie în Craiova, iar pe lângă apariția la festival a bifat și o vizită la un centru dedicat copiilor în situații vulnerabile. Acum a dezvăluit ce a descoperit acolo și a publicat mai multe imagini în care apare alături de micuții din centru.

Paris Hilton, vizită la un centru social din Craiova /Foto: Instagram

Paris Hilton nu doar i-a vizitat pe cei mici și s-a jucat alături ei, ci a și făcut o donație importantă. Blondina a petrecut minute bune în compania copiilor și s-a declarat impresionată de aceștia și de felul în care sunt îngrijiți și ajutați. Paris Hilton a apreciat munca depusă de profesioniștii care contribuie la transformarea sistemului de protecție a copilului din România și s-a arătat profund mișcată de poveștile acestora.

Vedeta internațională a postat în mediul online mai multe imagini din centrul din Craiova, îndemnându-și fanii să susțină astfel de cauze.

„Una dintre cele mai semnificative părți ale călătoriei mele în România a fost să fiu martoră la munca extraordinară pe care @UNICEF o desfășoară pentru a proteja și sprijini copiii vulnerabili. De la eliminarea îngrijirii instituționalizate până la extinderea serviciilor comunitare, @UNICEFRomania transformă vieți, iar eu am fost onorată să aflu direct de la copii, familii și îngrijitori care fac posibilă această schimbare.

Mulțumesc, UNICEF, pentru că mi-ați arătat cum arată speranța adevărată și pentru că m-ați invitat să văd activitatea voastră în acțiune. Cu ajutorul vostru, UNICEF poate asigura ca fiecare copil să crească în grija ocrotitoare a unei familii”, a scris Paris Hilton, în mediul online.

Paris Hilton a ajuns în România! Este însoțită de cel mai scump băiețel și o poți vedea LIVE sâmbătă

Paris Hilton, super party de ziua ei! A împlinit 44 de ani și arată BETON!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Prosport.ro
Țiriac a inaugurat cu fast noua arenă de 7.5 milioane de euro de la Otopeni, sub ochii lui David Popovici și ai altor campioni români: „Asta mă face fericit”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
Click.ro
Adina Buzatu, critică la adresa celor care exagerează cu parfumul: „Câteva reguli de bun-simț”
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
go4it.ro
Kaufland oferă un televizor Samsung UHD cu diagonala de 50 de inci la preț de Black Friday
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Go4Games
Cel mai bun joc al seriei Call of Duty din ultimii ani
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Gandul.ro
Vedetele politice au început să sosească la petrecerea fiicei lui Bolojan. Emil Boc, Vasile Blaga și Florin Birta, primarul Oradei, printre invitați
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!