METEO 30 MARTIE! În unele zone din ţară vremea se va răci

Știri
METEO 30 MARTIE! În unele zone din ţară vremea se va răci

Cerul va fi variabil cu înnorări, în cursul zilei în nord, centru şi nord-est unde izolat va ploua slab, iar după-amiaza şi în prima parte a nopţii în regiunile sudice şi centrale unde local vor fi averse, însoţite şi de descărcări electrice. În zona montană, precipitaţiile, slabe şi pe arii restrânse, la înălţimi mai mari de 1800 m,  vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte şi temporar şi în celelalte regiuni, cu viteze mai mari în est şi sud-est. Temperaturile maxime vor avea valori de la 10…11 grade în nordul Moldovei, până la 22..23 de grade în Oltenia, posibil şi în sud-vestul Munteniei, iar cele minime se vor încadra între -2 şi 7 grade, uşor mai ridicate în sud-vest. Spre sfârşitul intervalului, se va produce brumă local în nord, centru şi nord-est.

În BUCUREŞTI:

Valorile termice, deşi mai scăzute decât în ziua precedentă, se vor situa uşor peste cele climatologic specifice sfârşitului de martie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate după-amiaza şi seara când vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în cursul nopţii. Temperatura maximă va fi de 18…19 grade, iar cea minimă se va situa în jurul a 6 grade.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Oana Radu a slăbit 16 kilograme în 46 de zile. Transformarea artistei este incredibilă
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Oana Radu a slăbit 16 kilograme în 46 de zile. Transformarea artistei este incredibilă
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Prosport.ro
Simona Halep, la ziua de naștere a fiului fondatorului celei mai mari bănci din România! Puzderie de vedete pentru Patrick Ciorcilă: Andreea Esca și Adrian Mutu, printre invitați
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Tragedie pentru Cindy Crawford! Fiul ei, modelul Presley Gerber, a murit la doar 27 de ani
Click.ro
Tragedie pentru Cindy Crawford! Fiul ei, modelul Presley Gerber, a murit la doar 27 de ani
Progres major în tratamentul cancerului. Un băiat de 3 ani cu metastaze s-a vindecat cu două doze dintr-o terapie experimentală
Digi 24
Progres major în tratamentul cancerului. Un băiat de 3 ani cu metastaze s-a vindecat cu două doze dintr-o terapie experimentală
Prima reacție a lui George Simion, după ce Călin Georgescu a fost săltat din trafic de DIICOT
Digi24
Prima reacție a lui George Simion, după ce Călin Georgescu a fost săltat din trafic de DIICOT
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
Promotor.ro
Două accesorii auto din oferta Lidl care nu pot lipsi din mașină. Prețuri de la sub 30 de lei
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e nemulțumit de mâncarea de la restaurant
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
go4it.ro
Alertă pentru șoferi la Lidl: Produsul 4 în 1 anti-pană care se va vinde rapid
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Descopera.ro
Mituri despre vreme pe care toată lumea le crede!
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Go4Games
Blizzard urmează să lanseze Diablo V. Primele imagini și detalii
Omul care i-ar fi făcut legătura lui Călin Georgescu cu afaceristul din Buzău, audiat la DIICOT
Gandul.ro
Omul care i-ar fi făcut legătura lui Călin Georgescu cu afaceristul din Buzău, audiat la DIICOT
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Mediafax Italia
Scumpire-șoc de aproape 60%! A EXPLODAT PREȚUL unui produs banal pe care îl cumpără toți românii
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!
Mediafax Spania
Nu te-ai fi așteptat! Un pilot DEZVĂLUIE care sunt CELE MAI MARI PROBLEME într-un avion!