Motivul pentru care Roxana Vancea a ajuns la spital, de urgență, cu fiul ei: ”Pentru bebe este mult prea riscant”

Motivul pentru care Roxana Vancea a ajuns la spital, de urgență, cu fiul ei: ”Pentru bebe este mult prea riscant”
Roxana Vancea nu mai ține legătura cu Mihai Bendeac. sursa FOTO: Instagram

Roxana Vancea a devenit mămică la jumătatea lunii noiembrie a anului trecut. Antrenoarea de fitness este extrem de fericită, după ce familia s-a mărit. Recent, aceasta a ajuns la spital, de urgență, cu fiul ei. Ce i s-a întâmplat micuțului?

Roxana Vancea a devenit mămică anul trecut, în luna noimebrie. Aceasta a adus pe lume un băiețel care, la naștere, a cântărit 3200 de grame și a avut 51 de centimetri. În cadrul unei emisiuni de la Antena Stars, Roxana Vancea a mărturisit faptul că a ajuns la spital, de urgență, cu fiul ei. Micuțul s-a confruntat cu probleme de sănătate. A fost nevoit să stea internat în unitatea spitalicească, timp de trei zile, din cauza unei bronșulite. Roxana Vancea a fost alături de acesta, în permanență.

„Este și o epidemie de varicelă, iar pentru bebe este mult prea riscant. Oricum, am fost internată cu el vreo trei zile în spital cu bronșulită. Lui nu ai ce să îi faci acasă. Nu poți să îi dai pastile, nu poți să-i dai nimic, fiind foarte mic. Am fost cu el în spital, cu perfuzii, cu de-astea”, a spus Roxana Vancea, în cadrul emisiunii ”Star News”.

Citește și ROXANA VANCEA A SCHIMBAT NUMELE BEBELUȘULUI NOU-NĂSCUT. CUM ÎL CHEAMĂ, DE FAPT, PE BĂIEȚELUL FOSTEI ASISTENTE TV

Ce spune Roxana Vancea despre Zian, fiul ei

Într-o emisiuni de la Kanal D, în luna ianuarie, Roxana Vancea a mărturisit faptul că fiul ei este extrem de cuminte și nu face probleme.

“E un copil cuminte, chiar e un copil cuminte, atunci când nu îl doare nimic e sfânt, dar când îl doare ceva, nu știu de unde are plămâni aia… țipă, nu plânge, țipă… E perioada asta cu colicile, din păcate, el a făcut asta după o săptămână și încă îl țin. Are nouă săptămâni. Mai avem un pic, până la trei luni am înțeles că îl țin”, a spus Roxana Vancea despre fiul ei, în luna ianuarie.

Sursă foto: Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Mara Bănică, transformată total după operațiile estetice. Jurnalista arată complet diferit acum: imaginile care i-au uimit pe fani
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Prosport.ro
„Eu poruncesc!”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a lui Cristea, apariție hot într-un costum de Cat Woman
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cine este Monica Iagăr, fosta iubită a lui Cosmin Cernat. Fiica lor ar fi fost agresată de partenerul mamei sale
Click.ro
Cine este Monica Iagăr, fosta iubită a lui Cosmin Cernat. Fiica lor ar fi fost agresată de partenerul mamei sale
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
Digi 24
„Chiar ne separă râul Prut?” Piesă manifest Satoshi-Căpitănescu, după disputa de la Eurovision. Analiză despre unirea dintre români
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Digi24
VIDEO Botez cu greii PSD la Timișoara. Sorin Grindeanu, nașul copilului lui Alfred Simonis. Al Bano a cântat la petrecere
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
Promotor.ro
Mașina Zilei – Hyundai Kona din 2019, cu motor puternic și cutie automată. O alternativă la Dacia Duster?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
go4it.ro
Cumpărături online din afara UE: dispare taxa românească de 25 de lei
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Go4Games
Ce jocuri gratuite primesc abonații PlayStation în noiembrie
Prim-ministrul Sloveniei, reproșuri către UE pentru anularea alegerilor din România. Janez Janša a transmis un mesaj în 10 puncte Uniunii Europene, iar situația din România este cap de listă
Gandul.ro
Prim-ministrul Sloveniei, reproșuri către UE pentru anularea alegerilor din România. Janez Janša a transmis un mesaj în 10 puncte Uniunii Europene, iar situația din România este cap de listă
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
Mediafax Italia
Se anunță PRIMELE NINSORI! Țara va fi împărțită în două de vreme...
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani
Mediafax Spania
A MURIT în ”trenul groazei”! Unde se afla în momentul impactului atleta de 24 de ani