Motivul pentru care Ștefan Mandachi și-a vândut compania. Suma fabuloasă pentru care a renunțat la marca lui

Publicat: 19/02/2023 | 15:00
Ștefan Mandachi, decis să-și schimbe viața. Sursă foto: Facebook

Ștefan Mandachi a dezvăluit, recent,în cadrul unui podcast, ce l-a determinat să-și vândă o parte din afaceri, printre care și marca Spartan. Omul de afaceri a încasat o sumă enormă în urma tranzacției.

Potrivit spuselor sale, Ștefan Mandachi a renunțat la Spartan pentru că se simțea sclav în propria sa afacere. În urma acestei decizii, afaceristul a încasat mai bine de 20 de milioane de euro. După ani buni în care a activat în domeniul HORECA, a decis ca afacerile sale să treacă pe planul secundar.

„Mi-am dat seama că sunt rob în afacerile mele. Eu mi-am dat seama că în momentul în care vin la birou trebuie să mă abordeze CEO-ul, directorul financiar, directorul de resurse umane, administratorul (…), iar eu când ajung acolo, muncesc. Când vin acasă, spun că vin de la muncă.

Mi-am propus să nu mai muncesc în felul acesta, ci să încerc să ajung la acea stare de flux în care să nu mai robesc. Am decis ca toate afacerile mele clasice – hotel, terenuri, blocuri, HORECA, să treacă pe planul doi”, a spus afaceristul.

Ștefan Mandachi, la treabă, cu afacerile. Suursă foto: Facebook

CITEȘTE ȘI: Filmul de scurtmetraj regizat de Ștefan Mandachi a fost selecționat la cel mai mare festival de film din Irlanda)

Iese Ștefan Mandachi din lumea afacerilor?

Afaceristul nu-și dorește să se retragă, ci doar să iasă din „robia” propriilor firme. Mai mult de atât, susține că este dispus să îi ajute, cu bani și idei, pe cei care vor să-și deschidă propriile lor companii. În acest sens, și-a făcut și propria platformă prin care să-i educe pe cei care doresc sfaturi.

„Eu de ani cochetez cu ‘exitul’. Nu mă pensionez. Dar fac astfel încât să mă dedic pasiunilor mele, să fac ceea ce mă pasionează cel mai mult cu adevărat. Antreprenorul nu poți să-l scoți din tine. De ce să muncesc, să creez pentru alții? De ce să am această obligație?”, a spus afaceristul.

(CITEȘTE ȘI: Cât câștigă un angajat care lucrează în shaormeriile Spartan. Cu cât îi plătește, de fapt, Ștefan Mandachi)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult