Inspectorii Curtii de Conturi au descoperit probleme grave de management la Casa Nationala de Pensii Publice. Pusa in fata concluziilor raportului de audit, directoarea institutiei, Doina Parcalabu, a contestat rezultatele, dar a gasit cu greu explicatii pentru neregulile constatate.
Astfel, potrivit unui raport de audit al Curtii de Conturi, dat de curand publicitatii, Casa Nationala de Pensii Publice a inregistrat, in perioada 2006-2010, pierderi de peste 130 de milioane de euro, datorii nerecuperate de peste 6 miliarde de euro, precum si pensii platite ilegal. Contributiile de asigurari sociale neincasate reprezinta 92% din valoarea datoriilor, restul de 8% fiind venituri din dobanzi, vanzari de bunuri si servicii. „Din cauza gestionarii ineficiente a acestor resurse, CNPP nu a realizat venituri din dobanzi in suma totala de 504 milioane de lei”, se mai arata in Raportul Curtii de Conturi.
Tot la Casa de Pensii au fost gasite si cazuri in care au fost platite ilegal pensii de invaliditate si pensii de urmas unor persoane care nu aveau drepturi. In plus, functionarii institutiei ar fi platit 1,9 milioane de euro unor persoane care au fost declarate decedate.
Rezultatele controlului Curtii de Conturi au enervat-o la culme pe presedinta Casei Nationale de Pensii, Doina Parcalabu. Ea a contestat raportul de audit, trebuind ca pana in 31 mai trebuie sa recupereze banii. Intr-o interventie pentru un post de televiziune, directoarea a rabufnit nervoasa la intrebarea reporterilor legata de o eventuala demisie, cauzata de neregulile descoperite la institutia pe care o conduce. Potrivit raportului, deai pensiile au fost micsorate din cauza lipsei de bani, Casa Nationala de Pensii nu a intreprins nicio masura legala pentru recuperarea datoriilor de 6 miliarde de euro pe care ar fi trebuit sa le incaseze in perioada 2006 – 2010.
„Sa va explic ce inseamna pensii invalide. Persoanele invalide sunt incadrate in gradul 3. Legea permite pentru persoanele care au gradul 3 de invaliditate sa presteze activitati cu jumate de norma. Concluzia forumulata in raport a plecat de la suprapunerea bazelor de date privind pensiile de invalidate”, a incercat Parcalabu sa explice situatia. Referitor la modul in care s-a ajuns sa se plateasca pensii unor persoane decedate, ea a spus: „El avea pensie de invaliditate si l-a gasit ca realiza activitati. Dar, in baza de date privind declaratiile la contractul lui de munca, este trecut 8 ore la rubrica norma de lucru. Noi am sistat imediat toate acele cazuri identificate prin suprapunere, dupa care au venit toti angajatorii si au rectificat declaratiile, scriind 4 ore. Si atunci persoana nu se afla in situatie de cumul pensie cu salarii. Exista persoane care primesc pensia la banca. Acolo avem o conditie ca persoana sa faca dovada ca este o persoana in viata, sa se duca cel putin la 6 luni sa ridice un document si sa semneze ca a ridicat acel document. Si apoi, pe comunicarile formulate de banca, facem sistarea de la plata”.