Cand vine vorba de confortul familiei, Andreea Esca si Alexandre Eram nu fac nicio concesie, dovada stand si ultima excursie in care si-au dus copiii, in Thailanda, de Revelion. Dupa ce s-a intors, jurnalista si-a povestit experienta thailandeza intr-un editorial in revista pe care o conduce, The One, precizand ca totul a fost un cadou pentru ea si indicand hotelurile si cabanele la care s-au cazat.
De departe, cea mai luxoasa locatie in care au poposit a fost hotelul de cinci stele Mandarin Oriental, din Bangkok, unde o camera costa intre 800 si 3.500 de euro. „Bangkok a fost prima oprire. 27 de grade. La asemenea temperatura este imposibil sa nu fii fericit. Hotelul nostru, Mandarin Oriental, era asezat pe malul raului Chao Phraya”, precizeaza Esca in editorial.
Pentru plaja si relaxare, familia stiristei a mers pe o insulita din Golful Thailandei, Koh Tao. „Ne-am cazat la Koh Tao Cabana, un resort format numai din cateva casute si vile, aflate intr-o zona padure de palmieri care se intinde pana pe plaja. Farmecul naturii deranjate foarte, foarte putin de asezaminte este principalul atu. Un localnic vine zilnic pe plaja si iti propune mango si ananas proaspete, taiate in fata ta, iar cui ii place sucul din nuca de cocos este de asemenea foarte fericit”, a mai spus Esca. O noapte la una dintre cabane sau vile costa intre 250 si 350 de euro.