O familie din Pitesti va primi o centrala termica din partea societatii de termoficare din oras!

Știri

Potrivit reprezentantilor Societatii deTermoficare din Pitesti, legea obliga institutia sa livreze agentul termic pana la un singur consumator, iar raportul economic arata ca solutia achizitionarii unei centrale termice pentru familia respectiva este o varianta mult mai ieftina.

„Este mult mai ieftin asa, sa le cumparam oamenilor o centrala termica. Este un apartament intr-o zona unde nu mai exista alti abonati si unde, cand se livreaza caldura, din cauza distantei dintre punctul termic si apartament, agentul termic ajunge la parametri necorespunzatori. Deci ar fi mai bine sa le achizitionam o centrala”, a declarat purtatorul de cuvant al Societatii de Termoficare Pitesti, Sorin Apostoliceanu.

Mihaela si Costel Popa locuiesc la ultimul etaj al unui bloc in care toate familiile au centrale termice, iar pe o raza de doua sute de metri, unde se afla numai blocuri, nimeni nu mai este racordat la sistemul centralizat de incalzire.

„Caloriferul e aproape rece, ieri (miercuri – n.r.) si alaltaieri (marti – n.r.) au fost reci, mai tinem un calorifer electric cand si cand, e la baiat si-l mutam de colo-colo. Practic, nu avem caldura, la noi nu mai ajunge caldura. Ar fi foarte buna o centrala termica, noi nu ne-am permis pana acum o asemenea investitie din cauza lipsei banilor. Acum, in lunile de iarna, platim si 10 milioane de lei (vechi -n.r.) la acest apartament cu doua camere”, a declarat Mihaela Popa.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video