O maşină care rula cu 236 km/h pe Autostrada 3 Turda-Borş a intrat în derapaj şi a lovit parapeţii metalici ai autostrăzii din partea dreaptă a direcţiei de deplasare, şoferul motivând că i-a sunat telefonul, informează Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
Incidentul a avut loc în jurul 13:51. Şoferul autoturismului care a lovit parapeţii de pe A3 este un bărbat în vârstă de 20 de ani din Alba-Iulia.
Şoferul a explicat că motivul pentru care maşina pe care o conducea a ajuns în parapeţi a fost că i-a sunat telefonul, moment în care a intrat în derapaj.
Accidentul rutier a fost filmat şi înregistrat video de aparatul radar, autoturismul fiind înregistrat circulând cu viteza de 236km/h. Accidentul s-a soldat numai cu pagube materiale.
Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR) a anunţat că, până la înlăturarea obstacolului, se circulă pe banda de urgenţă, pe o distanţă de aproximativ 300 de metri.