Oamenii de știință, șocați după ce au analizat o mostră de rocă adusă de pe Lună de misiunea Apollo 14. Ce au descoperit

De: Cancan
Publicat: 25/01/2019 | 15:17

Agenția de știri chineză Xinhua descrie studiile de la Universitatea Curtin, unde au fost analizate mostre recolate în timpul misiunilor Apollo de până în 1971 și arată că analiza unora dintre aceste roci, împrumutate de la NASA, a dat rezultate apropiate de comopoziția chimică specifică Pământului.

Echipa de la Universitatea australiană Curtin a lucrat în asociere cu cercetători de la Muzeul Suedez de Istorie Naturală, Universitatea Națională Australiană și Institutul lunar și planetar din Huston. Profesorul Alexander Nemchin, de la Școala de Științe ale Pământului și Planetelor din cadrul universității australiene, este citat vineri de agenția chineză cu informația că savanții au descoperit că una dintre probele de 1,8 grame analizate s-a dovedit că ar conține minelare asemănătoare granitului, care este mai obișnuit pe Pământ decât pe Lună.

”Mostra mai conține și cuarț, care este și mai neobișnuit să fie găsit pe Lună. În plus, analiza urmelor de zircon este foarte diferită de orice altă analiză a acestei substanțe din mostrele de pe Lună și seamănă izbitor cu cele realizate pentru mostrele recoltate pe Pământ”, spune Nemchin.

Testele australienilor se pare că au arătat și că mostra s-a format la temperaturi joase, cel mai probabil în prezența apei, astfel încât este mult mai probabil ca roca să se fi format pe Pământ decât pe satelitul natural al planetei.

Descoperirile au dus la speculații potrivit cărora un fragment de rocă ar fi fost proiectat de pe Pământ în urma ciocnirii cu un asteroid care ar fi avut cam dimensiunile celui care a provocat dispariția dinozaurilor.

Oamenii de știință consideră că Luna însăși s-a format acum 4,5 miliarde de ani ca urmare a ciocnirii dintre pământ și un corp ceresc care ar fi avut cu aproximație dimensiunile planetei Marte. Cu toate acestea, Luna are propriile sale caracteristici geologice, care disting mostrele adunate de pe suprafața ei de rocile de pe pământ.

Au fost mai multe cazuri în care fragmente de rocă lunară au ajuns pe pământ în urma impactului cu asteroizi, dar, până acum nu s-a mai observat fenomenul invers.

Savantul citat de chinezi precizează că nu poate fi sigur 100% că mostra este de pe Pământ, dar argumentele par să sugereze acest lucru, iar această explicație este mai plauzibilă decât cea potrivit căreia pe Lună ar fi existat, la un moment dat, condiții asemănătoare celor de pe Pământ.