Ordonanță Militară nr. 7! Marcel Vela a anunțat noi restricții în România din cauza epidemiei de coronavirus

Publicat: 04/04/2020 | 13:57

Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, și secretarii de stat Bogdan Despescu și Raed Arafat au oferit o declarație de presă de la sediul Ministerului Afacerilor Interne privind epidemia de coronavirus în România. Guvernul a emis astăzi o nouă Ordonanță Militară, ordonanța cu numărul 7 și tot azi ea va fi publicată în Monitorul Oficial.

Citește și: Șocant! Carmen Harra a prevăzut de anul trecut apariția noului coronavirus! Declarațiile celebrului parapsiholog

Conferință de presă de la M.A.I. despre epidemia de coronavirus în România

Conform celor mai noi informații privind numărul deceselor provocate de COVID-19 în țara noastră a ajuns la 141, și tot astăzi au fost confirmate alte 430 de cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2, numărul total al bolnavilor fiind de 3.613.  Dintre aceștia, 474 sunt cadre medicale. În Arad, Suceava și Deva sunt focare de coronavirus.

Marcel Vela, declarații despre Ordonanța Militară nr. 7

“Am semnat astăzi o nouă Ordonanță Militară, pe care prim-ministrul Ludovic Orban deja a vizat-o. (…). Protejarea sănătății și a vieții este o prioritate care concentrează eforturile tuturor și a ale structurilor de ordine publică. Distanțarea socială este unica soluție. Este extrem de greu. În această lună are loc una dintre cele mai importante sărbători, vom petrece acest moment atipic. Viața noastră și a celor dragi depind de ce facem în perioada următoare. Este greu. Această perioadă va trece cu bine doar dacă facem ce trebuie. Învingătorii nu sunt cei care trișează sau nesocotesc regulile. Să luptăm și cu virusul. Trebuie să adaptăm măsurile luate deja ca să diminuăm la minim orice risc.  Un alt factor care ne determină să introducem noi ordonanțe e comportamentul unora dintre cetățeni, oameni care nu înțeleg cât de e de periculos. Le comunic acestora: legea este pentru toți și toți trebuie să o respectăm! Avem deja primul cetățean arestat preventiv, pentru că nu s-a supus ordinelor agenților care l-au oprit în trafic. S-a întâmplat la Vaslui. (…). În județul Ialomița, din totalul cazurilor pozitive, de 48 de persoane, 31 dintre cei infectați sunt din orașul Țăndărăi, un procent de peste 60%. Din cei opt decedati, 7 sunt tot din Țăndărei.

Am stabilit următoarele prin Ordonanța Militară nr. 7:

– se instituie carantină pentru Țăndărăi. (…). Este strict interzisă ieșirea și intrarea în Țăndărei prin alte zone decât cele publice. Vom permite doar transportul de marfă, aprovizionarea populației și pentru persoanele care nu locuiesc în zona carantinată și desfășoară activități economice, sau ordinea publică, sanitară etc. 

Vreau să anunț cetățenii din Țăndărei că măsurile de verificare se realizează de către personalul structurilor MAI în colaborare cu cele ale MApN. Vom aplica legea! Consiliul Județean Ialomița, primăria, Consiliul Local vor lua măsuri pentru asigurarea serviciilor de asistență socială și aprovizionarea cu alimente de bază pentru persoanele fără aparținători sau alte forme de ajutor pentru persoanele care nu se pot deplasa

– având în vedere că multe țări au intrat în zona roșie, am decis să suspendăm toate zborurile pentru: Austria, Belgia, Elveția, SUA, Canada, Austria, Marea Britanie, Irlanda, Olanda, Turcia și Iran în și dinspre aceste țări pentru 14 zile, începând cu data de 5 aprilie, ora 23:00, ora României. Aceste restricții nu se aplică zborurilor de transport de marfă, corespondență, zboruri umanitare, precum și aterizările tehnice necomerciale.

– Transportatorii sunt extrem de importanți în această perioadă, economia are nevoie de ei, am stabilit pentru conducătorii de mașini de capacitate maximă peste 2,4 tone care nu au simptome vor completă la intrarea în țară doar o declarație pe proprie răspundere prin care își asumă locația în care pot fi contactați între curse.

Pentru fluidizarea traficului, conducătorii camioanelor de transport marfă care tranzitează România nu vor mai completa declarații dacă vor utiliza strict coridoarele de tranzit, fiind interzisă abaterea de la ele și în maxim 48 de ore, cu staționare în parcările marcate corespunzător. La intrarea în țară, șoferii străini aplică un colant special care va identifica tipul de transport, iar șoferul e obligat să aibă asupra sa un formular de tranzit. Dacă nu respectă prevederile, intră în carantină 14 zile, cu suportarea cheltuielilor.

–  Ordonanța Militară 7 reglementează însă transportul sezonierilor care muncesc în străinătate. Astfel, vor fi permise zboruri charter pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state, cu avizul țărilor proveniente din țara de destinație. (…).

Ministrul Afacerilor Interne a mai dezvăluit: “La solicitatea ministrului Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, se va acționa cu diferite contoale pentru a preveni infracțiunile silvice în această perioadă (…)”.

Află și: NELU TĂTARU, testat negativ pentru Covid-19: “Voi repeta testarea…”

Bogdan Despescu și Raed Arafat au luat și ei cuvântul în timpul conferinței de presă de la MAI, iar aceasta a fost transmisă LIVE pe Cancan.ro, site-ul nr. 1 din România. Evenimentul a fost programat să înceapă la ora 14:00.

Raed Arafat, noi informații privind epidemia de coronavirus în România

“În ultima perioadă am acționat pe două paliere: pentru a veni în sprijinul colegilor care au nevoie de consultanță (…) și de a veni în sprijinul personalului care lucrează în linia întâi cu lupta cu coronavirus. Și asta înseamnă în primul rând, echipament de protecție. (…)”, a declarat Raed Arafat în cadrul conferinței de presă care a fost transmisă astăzi de la sediul M.A.I.

Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a mai spus că săptămâna următoare va ajunge în România un avion la bordul căruia se află 100.000 de combinezoane, ce vor fi împărțite cadrelor medicale din țara noastră. Pe de altă parte, în Italia, țara cea mai afectată de noul coronavirus din Europa, s-au vindecat 1.480 de oameni în ultimele 24 de ore.

Nu rata: Povestea celui mai tânăr bărbat din România care a decedat din cauza coronavirusului! Fosta iubită a sunat la 112

BULETIN DE PRESĂ – Grupul de Comunicare Strategică – 4 aprilie 2020, ora 13:00

Ieri, 3 aprilie, 9 tone de materiale sanitare, constând în 200.000 de măști FFP2, au ajuns în România din China. Aceste materiale vor fi distribuite spitalelor desemnate pentru gestionarea cazurilor confirmate cu noul coronavirus, cu prioritate către cele aflate în județe cu un număr mare de persoane confirmate pozitiv.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 1.479 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 53 de persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Până astăzi, 4 aprilie, ora 12.00, pe teritoriul României, au fost confirmate 3.613 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 329 au fost declarate vindecate și externate. Totodată, până acum, 141 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș și Mehedinți, au decedat.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 430 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 119 pacienți. Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 15.252 de persoane. Alte 113.449 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 36.092 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 893 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 4.164 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 300 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Polițiștii și jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 7.824 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 15.917.600 de lei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, până în prezent, 317 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 129 în Spania, 152 în Italia, 15 în Franța, 8 în Germania, 4 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în Indonezia și câte unul în Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Belgia și SUA. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 26 de cetățeni români aflați în străinătate, 9 în Italia, 7 în Franța, 4 în Marea Britanie, 5 în Spania și unul în Germania, au decedat.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Alte decizii, precum și alte date de interes, vor fi aduse la cunoștința publicului în cel mai scurt timp.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global: Până la data de 3 aprilie 2020, au fost raportate 482.016 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andora. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Italia, Franţa, Germania, Spania și Regatul Unit.