(P) 5 jocuri de păcănele online recomandate la final de 2023

(P) 5 jocuri de păcănele online recomandate la final de 2023

Până acum, 2023 a fost unul deosebit pentru pasionații de păcănele online. Au fost lansate jocuri tot mai interesante, iar agențiile licențiate și-au îmbogățit săptămână de săptămână ofertele. Astfel, acest sector a devenit unul dintre cele mai importante pe partea de iGaming.

Distracția este asigurată în lunile care au mai rămas până la finalul anului. Dacă vrei să te convingi, încearcă oricare dintre următoarele 5 sloturi:

BIG BASS AMAZON XTREME

Dacă mai ai câteva zile de concediu, te invităm la o partidă de pescuit. Nu oriunde, ci pe Amazon. Știm, Dunărea era mai aproape, dar pe fluviul american este mult mai palpitant, pentru că trebuie să te ferești de crocodili, de piranha și de alte creaturi care se uită la tine și văd cina. Acest joc din seria „Big Bass” prezintă pescarul în stânga grilei, într-o barcă. Apa este traversată de pești exotici, iar pe grilă sunt simboluri precum papagalul, pluta, lanseta și rucsacul caracteristic exploratorilor.

Minim trei pești prinși în cârlig (Scatters) declanșează o serie cu rotiri extra. Dacă în timpul seriei obții suficienți pescari Wild, treci la nivelul următor, cu multiplicator mai mare. În timpului jocului de bază, dacă pe ecran se opresc numai doi pești în cârlig, ultima rolă se poate pune în mișcare aleatoriu și ai o șansă în plus să vină și al treilea.

SUGAR RUSH

„Sugar Rush” îți prilejuiește o întoarcere în copilărie. Pe grilă găsești toate elementele dintr-un parc de distracții: baloane, ursuleți și, mai ales, dulciuri. Slotul este construit pe mecanism Megaways. Astfel, pentru a avea câștig, nu este obligatoriu ca simbolurile de același fel să se oprească pe coloane adiacente de la cea mai din stânga spre dreapta. Este suficient să obții minim 5 pictograme conectate pe verticală sau pe orizontală.

Simbolurile care formează o combinație câștigătoare dispar, iar în locul lor cad altele. Câștigurile dintr-o rundă se cumulează. Bomboana în formă de planetă este cea mai valoroasă. Urmează inimioara, balonul lung, steaua și cei trei ursuleți (roșu, violent, portocaliu). Îți recomandăm să încerci acest joc, mai ales dacă poți beneficia de o ofertă precum Frank Casino bonus.

RICH WILDE AND THE TOME OF MADNESS

Rich Wilde este un personaj foarte cunoscut în lumea păcănelelor online. Exploratorul merge pe firul legendelor despre civilizațiile dispărute pentru a găsi artefacte fabuloase. După ce s-a aventurat în Egipt pentru a pune mâna pe Cartea Morților, Wilde caută acum o carte cu formule magice, care îl poate ajuta să treacă printr-un portal, în altă lume.

Câștigurile se formează atunci când trei simboluri identice sunt adiacente fie pe verticală, fie pe orizontală. Pictogramele sunt fascinante, de la pietre prețioase ce prind viață, la bijuterii ce par blestemate sau mega wild, special wild și Multiplier wild.  În stânga grilei este portalul ce contorizează toate câștigurile, iar pe măsură ce câștigurile se adună, simboluri wild speciale sunt adăugate pe grila de joc. Atunci când se acumulează 42 de simboluri, se activează funcția „Altă Lume”. Acolo, toate simbolurile plătesc mai mult și posibilitățile de câștig sunt nelimitate.

SWEET BONANZA XMAS

Numai mâine nu este jumătatea lui octombrie, când magazinele se vor umple cu decorațiuni de Crăciun. Sfârșitul anului are un farmec aparte, iar acest joc îți oferă șansa să intri deja în spiritul sărbătorilor de iarnă. Decorul este unul feeric, cu oameni de zăpadă care zâmbesc cu gurile până la urechi, purtând în jurul gâtului fulare viu colorate.

Fructele și bomboanele de pe grilă au zăpadă pe ele, chiar și acadeaua care îți aduce extra rotiri dacă apare în minim patru exemplare pe ecran. În jocul special nu mai apar bombe cu multiplicatori, ci globuri de brad aurii, ce înmulțesc câștigul cu până la 100x. Pictogramele plătesc oriunde s-ar afla pe grilă, chiar dacă nu sunt pe poziții adiacente.

ZEUS VS HAES: GODS OF WAR

Ai ocazia să fii martor la o confruntare titanică între Bine și Rău. Zeus, cel mai important dintre zeii buni din mitologia greacă, îl înfruntă pe Hades, conducătorul Infernului, zeul morții. Grila este cuprinsă de flăcări, ca și tabloul din decor. Imediat după ce deschizi jocul, trebuie să alegi tabăra: Olympus sau Hades. În funcție de opțiunea ta, scenariul se schimbă.

Dacă joci pe modul Olympus, șansa de a obține rotiri extra este mai mare, dar câștigul mediu în jocul special este mai mic. De partea cealaltă, dacă alegi modul Hades, șansa de a avea parte de rotiri extra este mai mică, însă plata medie este mai mare, în cazul în care le obții.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Click.ro
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Gandul.ro
Alertă de atentat la vârful puterii din Polonia. Premierul Donald Tusk și ministrul Apărării, vizați de o posibilă asasinare. Serviciile secrete au fost mobilizate
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!