(P) De ce să alegem cursuri de dans dacă dorim să cunoaștem beneficiile acestuia

(P) De ce să alegem cursuri de dans dacă dorim să cunoaștem beneficiile acestuia
De ce să alegem cursuri de dans dacă dorim să cunoaștem beneficiile acestuia

Nicio altă ființă de pe pământ nu da dovadă de mai multă creativitate decât omul. Iar această creativitate o exprimăm prin diverse modalități. Artă este un rezultat al acesteia, poate chiar modalitatea supremă de a da frâu liber creației. Și există atât de multe forme de artă! Unele au apărut încă din zorii civilizației, așa cum este cazul dansului.

De fapt, această activitate este una dintre cele mai vechi forme de expresie artistică. Mai mult, este și o ramură apreciată a divertismentului în toate culturile lumii. Dacă ne informăm, vom află că toate popoarele au dansuri tradiționale, ce au anumite semnificații.  Putem aminti câteva dintre ele. De exemplu, avem Flamenco în Spania, Hula în Hawaii, Kathak în India, Tango în Argentina și chair Călușul românesc. Acesta din urmă chiar este considerat unul din cele mai rapide dansuri de pe mapamond.  Dar a face aceste mișcări are un rol mai mare decât acela de a ne încânta privirile. Pe lângă faptul că este o activitate plăcută, dansul aduce o serie de beneficii. Sunt o mulțime de persoane care îl practică pentru a se menține în formă, oferindu-le inclusiv liniște la nivel mental.

Beneficiile pe care dansul le are pentru sănătate

Nu este greșit să afirmăm că este singura activitate ce combină arta cu sportul. Dansul este, de fapt, exercițiu fizic. Sunt multe persoane care îl practică ca o formă de fitness. Mișcările complexe, uneori rapide contribuie la creșterea ritmului cardiac, la arderea caloriilor, la tonifierea mușchilor. Dansul este pentru cei ce își doresc flexibilitate, coordonare, echilibru. De exemplu, dansurile precum baletul, salsa, zumba sunt benefice pentru inima. De asemenea, tonifică musculatura cât se poate de bine. Iar cei ce dansează hip-hop, au adesea o condiție fizică de invidiat.

Dar pe lângă beneficiile fizice, dansul are un impact profund asupra sănătății mentale. Prin dans, stresul și anxietatea pot fi reduse. Fiind un sport, înseamnă că eliberăm endorfine care îmbunătățesc starea de spirit. Acestea sunt “vinovate” pentru starea noastră de fericire. În plus, dansul stimulează creierul prin memorarea mișcărilor. Deci nu există o metodă mai bună de a ne  îmbunătăți funcțiile cognitive. Dansul este bun pentru a preveni multe boli asociate cu bătrânețea, precum Alzheimer.

O activitate perfectă pentru introvertiți

Societatea noastră a devenit una din ce în ce mai bazată pe individualism. Stilul de viață, joburile stresante, ne fac să fim din ce în ce mai singuri. Adesea devenim introvertiți. Aici ne pot ajuta niște cursuri dans Bucuresti sau în alt oraș. Dansul este adesea o activitate socială. Ne oferă multe oportunități de a întâlni oameni noi, făcându-ne astfel mulți prieteni. Când mergi la cursuri de dans sau la evenimente similare vei trăi un sentiment de apartenență. Acest lucru îți poate îmbunătăți abilitățile sociale. Dansul în perechi, cum ar fi tango sau vals, înseamnă comunicare, iar asta întărește legăturile interpersonale.

Cum spuneam mai sus, dansul este o formă de artă care permite exprimarea creativității. Prin mișcări, dansatorii își pot exprima emoțiile, gândurile într-un mod unic. De multe ori, printre persoanele introvertite găsim oameni extrem de creativi. Așa că o asemenea activitate este perfectă. Această formă de exprimare artistică poate fi satisfăcătoare, dar mai cu seama eliberatoare.

Cum alegi cursurile de dans

Sunt oameni care adoră să danseze însă nu au niște baze concrete pentru a face. De aceea își caută un curs de dans. Totuși, poate fi destul de dificil să găsim acele școli care să ne învețe ce trebuie. Fiind o decizie importantă, trebuie să luăm în considerare anumite caracteristici ale unui curs. Să știi că instructorul potrivit pot face diferența. Înainte de a alege un curs de dans, este esențial să-ți clarifici obiectivele. Poate că vrei să înveți să dansezi pentru a te menține în formă. Sau poate că faci asta pentru a te relaxa sau pentru a participa la competiții. De exemplu, dacă scopul tău este să te menții în formă, cursurile de zumba ar putea fi potrivite. Baletul sau dansul contemporan sunt perfecte pentru cei ce doresc ceva mai complex.

De asemenea, este important să alegi un curs care să se potrivească experienței personale. Majoritatea școlilor de dans oferă cursuri pentru începători, nivel mediu, avansați. Vezi ce anume îți dorești, dar și cât de bun ești. Un instructor te poate testa pentru a ști exact unde te încadrează. Nu uita și de faptul că există numeroase stiluri de dans, așa cum am menționat. Fiecare prezintă caracteristici sau beneficii unice. Stilul de dans dorit depinde de preferințele tale. Trebuie să mai ții cont și de faptul că unele stiluri sunt mai greu de deprins după o vârstă. De exemplu, baletul necesită multă flexibilitate. De obicei un asemenea dans are ca cerință participarea de la o vârstă fragedă. Pe de altă parte, tangoul poate fi învățat la orice vârstă, chiar și de către seniori.

Alte detalii legate de cursurile de dans

Nu uita de instructor! Acesta trebuie să abia experiență, cunoștințe, o abordare pedagogică care ți se potrivește. Poți cere recomandări sau poți asista la o oră pentru a vedea dacă modul de predare este bun pentru tine. Locația este un alt aspect demn de luat în considerare. Alege o școală de dans care este accesibilă, nu prea departe de casa ta. De asemenea, cursurile să fie la ore convenabile pentru tine. Acest lucru te va ajuta să participi constant pentru a-ți realiza obiectivele. Reține și faptul că costul cursurilor de dans pot varia considerabil. Stabilește-ți un buget, pentru a găsi cursuri care se încadrează în acesta. Unele școli de dans oferă reduceri pentru pachete de mai multe cursuri sau pentru înscrierea pe termen lung.

Prin stabilirea unor parametri acceptabili, poți începe să înveți să dansezi la orice vârstă. Dacă asta este ceea ce-ți place, nu ezita să cauți acel curs care ți se potrivește. Viață ta se va schimbă în pași de dans!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Gandul.ro
Ce se întâmplă cu bodyguarzii lui Călin Georgescu, după arestarea fostului prezidențiabil
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!