Patriarhul BOR, la căpătâiul IPS Epifanie Norocel, mort în urma unei embolii pulmonare

• Știri
Patriarhul BOR, la căpătâiul IPS Epifanie Norocel, mort în urma unei embolii pulmonare

Preafericitul Părinte Daniel a ajuns la Buzău miercuri, în jurul orei 20.00, însoţit de numeroşi înalţi prelaţi, episcopi şi arhiepiscopi din toate zonele ţării, care vor asista, joi, la funeraliile arhiepiscopului Buzăului şi Vrancei, Epifanie Norocel, care a condus bisericile din cele două judeţe în ultimele trei decenii.

La ora transmiterii acestei ştiri, PF Daniel oficiază o slujbă la căpătâiul lui Epifanie Norocel, urmând ca joi să oficieze slujba de înmormântare a ierarhului trecut la cele sfinte luni seară, la vârsta de 80 de ani.

Sute de credincioşi, dar şi numeroase oficialităţi locale, în frunte cu primarul Buzăului, Constantin Boşcodeală, cu prefectul de Buzău, Gabriel Baltă şi cu preşedintele Consiliului Judeţean Cristi Bâgiu, se află, miecuri seară, în Catedrala arhiepiscopală, unde are loc slujba susţinută de PF Daniel.

În Catedrala arhiepiscopală va fi înmormântat, joi, Epifanie Norocel, într-un mormânt pe care acesta şi l-a pregătit încă din timpul vieţii, lăcaşul de cult de o mărime impunătoare fiind ctitoria de suflet a arhiepiscopului Buzăului şi Vrancei, Epifanie Norocel.

Slujba de înmormântare a înaltului ierarhi va avea loc joi, între orele 11.00 şi 13.00, şi va fi oficiată de înalţi ierarhi în frunte cu PF Daniel.

Ceremonialul religios va putea fi urmărit de enoriaşi, care sunt aşteptaţi în număr foarte mare, de pe un ecran de mari dimensiuni care va fi instalat în curtea catedralei. În incinta lăcaşului de cult vor acea acces doar feţele bisericeşti şi autorităţi locale care vor intra pe bază de invitaţie.

La înmormântarea lui Epifanie Norocel, Arhiepiscop al Buzăului şi Vrancei, sunt aşteptaţi circa 7 – 800 de preoţi din cele două judeţe, dar şi din ţară, şi cel puţin 2.000 de enoriaşi, jandarmi şi poliţişti urmând să fie mobilizaţi pe străzi pe durata funeraliilor.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Arhipiescopului Buzăului şi Vrancei a fost depus, marţi dimineaţă, la catedrala din centrul municipiului Buzău.

Până la înmormântarea arhipiescopului Buzăului şi Vrancei, Epifanie Norocel, în bisericile din Vrancea şi Buzău va fi doliu, urmând să se oficieze slujbe de pomenire a înaltului ierarh. De asemenea, clopotele vor fi trase de trei ori pe zi, la orele 8.00, 12.00 şi 16.00.

IPS Epifanie Norocel a încetat din viaţă luni seară, la vârsta de 80 de ani, în timp ce se deplasa spre Mănăstirea Brazi, din oraşul vrâncean Panciu, în urma unei embolii pulmonare.

Atribuţiile lui Epifanie Norocel vor fi preluate de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!