Acasă » Trending » Patriarhul Daniel s-a vaccinat anti-COVID

Patriarhul Daniel s-a vaccinat anti-COVID

De: Elena Nica 24/11/2021 | 16:34
Patriarhul Daniel s-a vaccinat anti-COVID

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, miercuri, că s-a vaccinat împotriva COVID. Acesta a făcut declarația la Parlament, la finalul ședinței solemne a legislativului cu ocazia Zilei Naționale.

„Sigur, ne-am vaccinat, gata”, a declarat Patriarhul Daniel în fața jurnaliștilor prezenți la Parlament. El a refuzat însă să spună ce vaccin a primit, menționând că sunt „date confidențiale”.

Întrebat de ziariști ce mesaj le transmite enoriașilor, Patriarhul Daniel a răspuns: „Să urmeze sfatul medicilor fiecare credincios”.

Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a confirmat într-un mesaj oficial că ”Părintele Patriarh a confirmat astăzi, într-o scurtă întâlnire cu presa, la ieșirea din Parlament, că s-a vaccinat. Poziția favorabilă a BOR față de vaccinarea în sine ca act medical profilactic și benevol este deja foarte bine cunoscută”.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×