După aproape două decenii de funcționare a sistemului de pensii private obligatorii (Pilon II) în România, autoritățile se pregătesc să schimbe regulile privind modul în care participanții își vor putea primi economiile acumulate. În ședința de vineri, Guvernul are pe ordinea de zi un proiect de lege care va înlocui actualul cadru provizoriu de plată a pensiilor private și facultative.
În prezent, persoanele care au contribuit la Pilonul II sau la Pilonul III (pensii facultative) pot opta pentru retragerea întregii sume acumulate dintr-o singură tranșă sau pentru plăți eșalonate pe maximum cinci ani. Varianta retragerii integrale presupune însă plata unui impozit pe câștig, la care s-a adăugat recent și contribuția la asigurările de sănătate (CASS), aplicată la întreaga sumă ce depășește 3.000 de lei. Cealaltă variantă – retragerea programată – împarte suma totală în plăți lunare egale, timp de 60 de luni.
Proiectul discutat de Guvern schimbă fundamental aceste opțiuni. Dacă va fi adoptat, beneficiarii nu vor mai putea scoate toți banii deodată. Noua lege va permite doar două modalități de plată: retragerea programată și anuitatea viageră. În ambele cazuri, se introduce posibilitatea retragerii unei sume inițiale de maximum 25% din totalul acumulat, restul urmând să fie plătit în tranșe regulate.
În varianta retragerii programate, participantul își va alege o perioadă fixă de plată, primind lunar aceeași sumă, până la epuizarea fondurilor. Dacă acesta decedează înainte de încasarea integrală a banilor, soldul rămas va fi transferat moștenitorilor. În cazul anuității viagere, plățile se vor face până la sfârșitul vieții beneficiarului, valoarea lor fiind calculată pe baza unor indicatori statistici precum speranța medie de viață și rata mortalității. În general, acest tip de plată tinde să fie mai mic lunar, dar are avantajul siguranței pe termen nelimitat.
Noua lege urmează să fie transmisă Parlamentului pentru dezbatere și eventuale modificări. Chiar dacă este aprobată rapid, actul normativ va intra în vigoare la un an după publicarea în Monitorul Oficial. În realitate, primele plăți conform noilor reguli ar putea începe peste 2-3 ani, ceea ce înseamnă că, în acest interval, sistemul actual va continua să funcționeze.
Datele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) arată că, la finalul lunii mai 2025, fondurile de pensii private obligatorii administrau active de 166,2 miliarde de lei, cu 19% mai mult decât în urmă cu un an. Pilonul III, cel al pensiilor facultative, ajunsese la active de 6,1 miliarde de lei, în creștere cu 21% față de mai 2024.
Pilonul II are în prezent peste 8,34 milioane de participanți, iar Pilonul III aproape 900.000. Contribuțiile colectate doar în luna mai 2025 au fost de 1,95 miliarde de lei pentru Pilonul II și 77,7 milioane de lei pentru Pilonul III. Contribuția medie lunară este de 430 de lei la Pilonul II și 169 de lei la Pilonul III.
Până acum, totalul sumelor plătite către participanți depășește 4 miliarde de lei în cazul Pilonului II și 870 de milioane de lei pentru Pilonul III. Lunar, beneficiarii primesc în total între 150 și 200 de milioane de lei, iar estimările indică faptul că, la finalul lunii iulie 2025, valoarea cumulată a plăților va fi trecut pragul de 5,1 miliarde de lei, echivalentul unui miliard de euro.