Polițiștii, deranjați de problemele delicate pe care le-au avut pe litoral

Polițiștii, deranjați de problemele delicate pe care le-au avut pe litoral
Polițiștii, deranjați de problemele delicate pe care le-au avut pe litoral

Polițiștii s-au arătat deranjați de problemele delicate pe care le-au avut pe litoral. Iată ce reclamă aceștia.

Forțele de ordine detașate, în această vară, pe litoral reclamă că au fost nevoite să patruleze în zona plajelor, pe caniculă, în pantofi din piele cu toc. Polițiștii spun că au fost numeroase situațiile în care făceau și trei ore pe drum, pentru a ajunge de la hotelul din Mamaia unde erau cazați, până în stațiunea unde trebuiau să-și facă tura.

În acest sezon estival, începând din 15 iunie, pe litoral au fost detașați peste 500 de polițiști, în două serii, care au desfășurat zilnic activități în Năvodari, Mamaia, Constanța, Eforie, Costinești, Neptun, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche, Techirghiol etc. 

Reprezentanții sindicatului Europol au dezvăluit că, spre deosebire de anii anteriori, mai marii de la centru nu au fost preocupați și de asigurarea unor minime condiții de muncă pentru polițiștii trimiși pe litoral sau pentru colegii lor de la malul mării, scrie cugetliber.ro.

Canicula le-a pus probleme mari

„Pe durata perioadei de detașare, polițiștii au fost cazați în cadrul Centrului de pregătire și recuperare a capacității de muncă «Meridian» din Mamaia, de unde erau preluați zilnic de un microbuz aparținând M.A.I. pentru a-i duce la secțiile de poliție. Programul de lucru era organizat în regim de 12/24 ore și respectiv 12/48 de ore, iar din cauza valorilor mari de trafic înregistrate în plin sezon estival, colegii noștri acumulând astfel trei ore suplimentare la fiecare tură pentru drumul dus-întors de la unitatea de cazare către secțiile de poliție, iar acest timp nu le este contabilizat în mod corespunzător de către șefii nemijlociți, cu toate că pentru personalul Jandarmeriei Române alături de care colegii noștri execută patrule mixte, orele acumulate în plus sunt evidențiate în mod corect”, a spus Cosmin Andreica, liderul sindicatului.

Mai mult, polițiștii spun că, în ciuda faptului că trebuiau să patruleze pe faleze și, ocazional, pe plajă, polițiștii nu au avut, precum în anii trecuți, uniformă de vară: „Un alt aspect pe care conducerea M.A.I. nu l-a considerat important este reprezentat de componența uniformei de serviciu cu care polițiștii sunt nevoiți să execute activitatea de patrulare pe plajă și pe zonele adiacente, la temperaturi de peste 38 de grade Celsius. Dacă la nivelul celorlalte poliții europene putem vorbi de o echipare corespunzătoare pentru executarea misiunilor pe litoral, precum șort, tricou cu mânecă scurtă și încălțăminte sport, care să asigure un confort termic și mobilitate pentru prinderea și imobilizarea eficientă a eventualelor persoane care comit fapte antisociale, în cazul nostru, reprezentanții ministerului, la adăpostul aerului condiționat din birouri, au considerat că polițiștii pot să patruleze la temperaturi extreme în cămașă, pantaloni cu dungă și pantofi din piele cu toc”. 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Digi24
Un faimos analist electoral american are un „presentiment ciudat” că Trump ar putea demisiona
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!