Povestea cârciumarului care a fugit din România pe vremea regimului Ceaușescu și azi…

Publicat: 12/04/2018 | 23:14

Românii care au ales să se stabilească în alte țări au, în mare parte, povești de viață care sunt modele de ambiție și de dorință de reușită. Cu toții au plecat, împinși de soartă, pentru un trai mai bun. Constantin Nicu nu a reușit să cunoască pe deplin ce înseamnă România, pentru că a ajuns în Belgia atunci când era prea tânăr să fi experimentat viața, dar cu suficientă dramă în spate. CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA, vă prezintă povestea lui impresionantă. (VEZI AICI: UN REFUGIAT POLITIC S-A STABILIT ÎN MARAMUREŞ ŞI…)

Constantin Nicu este un dobrogean născut în Eforie, judeţul Constanţa, dar care nu a avut parte de o copilărie ca a marii majorități. Nu a știut ce înseamnă să spună „mama” și nici ce înseamnă dragostea maternă, pentru că a fost abandonat la naştere pe scările unei biserici, motiv pentru care nici acum nu ştie anul exact al naşterii sale.

Unele documente indică data de 5 martie 1962, pe când altele – anul 1964. A avut parte de o familie, cel puțin la nivel declarativ, pentru că cei care l-au adoptat s-au despărțit. Așa că nici familia “de împrumut” pe care a primit-o nu a fost un model prea bun pentru el. Toată această perioadă reprezintă pentru Constantin un interval din viața sa pe care dorește să îl uite și despre care nu îi face plăcere să povestească. Pentru el, viața a început la 20 de ani, atunci când a decis să riște și să fugă din țară. (CITEȘTE ȘI: EL ESTE REGELE TIRURILOR)

“Am mâncat din gunoi și am fumat chiștoace de pe stradă”

Constantin Nicu, românul care a reușit în Belgia, Franța, SUA și Republica Dominicană

„Am fugit cu un vapor din România şi am ajuns în Belgia, la Anvers, în 1983. Acolo am cerut azil politic şi m-au transferat în Bruxelles, într-un centru de refugiaţi unde împărțeam dormitorul cu mulți afgani. A durat o perioadă până am primit dreptul de refugiat, pentru că a fost nevoie de multe verificări. Să găsești de lucru, ca refugiat, nu este nici acum ușor, iar atunci a fost cu atât mai greu, fiind vorba de anii ‘80. Pentru a supraviețui, am fost nevoit să mă hrănesc din ce aruncau alții.

Nu mă feresc să spun că am mâncat din gunoi și am fumat chiștoace de pe stradă. Primul loc de muncă a fost în construcții, dar fiind un copil încă, nu îmi era ușor. Așa că am plecat de acolo imediat ce am găsit un loc de muncă în beciul unui mare restaurant din centrul Bruxelles-ului. Acolo, am început prin a tria sticle goale. Pe urmă am demonstrat că pot mai mult, am tot evoluat. Iar, după câţiva ani, am devenit directorul acestui restaurant“, povesteşte Constantin Nicu despre începuturile lui în Belgia.

A luat-o de la zero și în America, muncind 17 ore pe zi

A ocupat funcţia de conducere la acel restaurant timp de opt ani. Acela a fost şi locul unde a cunoscut-o pe mama băiatului lui. O italiancă pentru care a acceptat să renunţe la Belgia, ţara care îi era casă, pentru a se muta pe Coasta de Azur, în Franţa. Au condus împreună un restaurant, aproape de Saint-Tropez, după care s-au mutat din nou, de data asta peste ocean, în Statele Unite ale Americii.

„Am tot experimentat în viață. Începusem viața la 20 de ani și știam ce înseamnă să o iau de la zero. Așa că nu mi-a fost frică de un un nou început și, de dragul familiei, am acceptat toate schimbările”, mai povestește românul, pentru CANCAN.RO, SITE-UL NR. 1 DIN ROMÂNIA.

Printre americani a luat-o din nou de la zero, muncind la negru. Asta după ce şi-a forţat norocul şi a rămas în SUA mai mult decât i-a permis viza turistică. Scopul său de a face bani în America a fost atins muncind şi câte 17 ore pe zi, după cum povesteşte Constantin. (VEZI ȘI: CE ASCUND TUNELURILE SECRETE DE SUB FOCŞANI)

Din Republica Dominicană, înapoi în Belgia

„De acolo am plecat în Republica Dominicană şi am deschis un restaurant la 30 de kilometri de Puerto Plata, mai exact la Cabarete. Am rămas acolo vreme de cinci ani. După perioada asta, m-am întors în Belgia şi m-am despărţit de mama copilului meu. Copilul are acum 19 ani şi sunt mândru de el. M-am întors în Belgia şi am luat-o din nou de la capăt. Ca ospătar în restaurantul pe care aveam mai apoi să îl conduc“, povesteşte Constantin Nicu.

Restaurantul a crescut odată cu Constantin Nicu, care acum se ocupă de toată partea administrativă a localului din centrul oraşului Bruxelles, de la aprovizionare, angajări, plata facturilor şi până la contracte şi relaţii cu furnizorii. Cu toate acestea, nu ezită niciun moment să intre în bar sau în sală atunci când nu are suficienţi oameni pe o tură sau atunci când unul dintre ei este bolnav. Majoritatea angajaţilor lui sunt români, fiind dorinţa lui de a lucra cu oameni cu acelaşi sânge ca şi el. Asta deşi recunoaşte că nu sunt mereu cea mai bună alegere. (NU RATA, AICI: ”OLIMPICII” ROMÂNIEI LA DANSURI POPULARE!)

“M-am înţepat de multe ori cu românii pe care i-am angajat, dar tot pe ei îi prefer”

Constantin Nicu, alături de colegii lui

„Acum sunt la un restaurant nou, dar la vechiul loc de muncă am stat 18 ani și mereu am avut grijă de semenii mei. Eu mă ocupam de tot: personal, achiziţii, absolut tot. Restaurantul e unul cu specific belgian, dar personalul de sală a fost în mare parte format din români. De ce? Pentru că sunt de-ai mei: buni sau răi, avem aceleaşi origini. Sunt mândru că sunt român.

Dacă am două persoane care se prezintă pentru un loc de muncă, unul român şi celălalt de altă origine, sigur iau românul. M-am înţepat de multe ori cu românii pe care i-am angajat, dar tot pe ei îi prefer. Nu pot să scot pe ușă afară un om care vine din aceeași țară ca mine. Și să îl las fără un venit sau un acoperiș deasupra capului. Pentru că eu am trecut prin așa ceva, știu cât de greu este. Și nu doresc ca alții să aibă aceleași experiențe, că poate nu toți sunt atât de puternici ca mine să treacă prin atâtea greutăți“, afirmă Constantin.

S-a apucat să reînvețe limba română

Nu s-a ferit niciodată să afirme că este român, iar românii care au trecut prin capitala Belgiei nu au evitat să îi vorbească în limba maternă, pe care încă o stăpânește destul de bine, în schimb Constantin asigurându-le căldura românească, pe care o oferă clienților săi.

Despre comunitatea de români din Bruxelles afirmă că este unită şi că oamenii se susţin între ei, depărtarea de casă apropiindu-i mult. Această comunitate este a treia ca mărime din zonă. Dorul de România nu îl poate descrie, pentru că ţara în care s-a născut este mai mult o amintire şi nu o parte din viaţa sa, deşi femeia pe care o iubeşte acum şi pe care o priveşte ca fiind jumătatea lui este româncă. Aceasta îl reînvaţă limba română, după mai bine de zece ani în care nu a vorbit-o fluent. A făcut în urmă cu un an o vizită în țară, alinându-și dorul, dar fără prea mari gânduri de a se întoarce definitiv aici, din moment ce, pentru el, Belgia înseamnă, totuși, acasă. (CITEȘTE ȘI: UN CONSULTANT FINANCIAR ÎI ÎNVAŢĂ PE ROMÂNI CUM SĂ FACĂ BANI)

Citește și...