Preotul beat din Suceava care a ucis o femeie își va petrece sărbătorile după gratii

Preotul beat din Suceava care a ucis o femeie își va petrece sărbătorile după gratii
Preotul beat din Suceava care a ucis o femeie își va petrece sărbătorile după gratii

Preotul care a condus băut şi a lovit cu maşina două femei, una dintre ele fiind omorâtă, după care a părăsit locul faptei, îşi va petrece şi următoarele cel puţin 30 de zile în arest preventiv. Atât magistraţii de la Judecătoria Suceava, cât şi cei de la Tribunalul Suceava au fost de acord cu propunerea de prelungire a arestării preventive formulate de procurori şi au respins contestaţia preotului George Ionuţ Apetrei, care a solicitat o măsură mai blândă împotriva sa.

Potrivit monitorulsv.ro, noul mandat de arestare este valabil până pe 12 ianuarie 2019 inclusiv. Accidentul s-a petrecut în seara zilei de 13 noiembrie, la Mitocu Dragomirnei.

Femeia care a sfârşit tragic lucra la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică din Mitocu Dragomirnei, iar accidentul a avut loc la câteva zeci de metri de poarta unităţii medicale. Alina Roşca, în vârstă de 40 de ani, care era mamă a doi copii, avea de mers doar ceva mai mult de o sută de metri de la serviciu până acasă. Din păcate, suficient pentru a se produce o tragedie. 

Femeia de 40 de ani a fost lovită în plin

Preotul George Ionuţ Apetrei se îndrepta spre casă, la volanul unei autoutilitare, iar trei angajate de la centru se deplasau în faţa sa, pe acelaşi sens. Femeia în vârstă de 40 de ani a fost lovită în plin şi prinsă sub autoutilitară. Preotul nu a oprit şi a trecut peste ea, după care şi-a continuat drumul la volanul autoutilitarei.

Ironia sorţii face ca femeia să fi locuit în casa vecină cu cea a preotului. Mai mult, cele două familii erau şi prietene. Probele de sânge recoltate au arătat că preotul George Ionuţ Apetrei, în vârstă de 37 de ani, avea o alcoolemie foarte mare: prima probă a indicat o alcoolemie în sânge de 1,90 la mie, iar a doua de 1,75 la mie.

Preotul va răspunde penal pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Celebra vedetă TV, care a trecut prin 20 de operații după ce cancerul i s-a extins la creier și plămâni, a suferit o nouă intervenție. Ce se întâmplă cu ea în aceste momente: „Îmi este frig și tremur”
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Prosport.ro
FOTO. Legendara campioană și-a făcut iubit cu 12 ani mai tânăr și nu îi e rușine de acest lucru: „E uimitor”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
Click.ro
Nuntă spectaculoasă pentru Cristina Bâtlan! Imagini exclusive de la Palatul Snagov. Dress code-ul a fost unul cu totul special
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
Digi 24
EXCLUSIV Cine e românul care a prezis înfrângerea devastatoare a lui Trump în alegeri. Doctorat la Harvard și laude în presa din SUA
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Digi24
„Cea mai mare bogăție naturală pe care o avem”. Dan Dinu dezvăluie provocările și surprizele documentarului „Delta Sălbatică”
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
🚨 Atac armat în Polonia: Șase persoane au fost ucise, 15 au fost rănite. Atacatorul, un cetățean polonez, a fost rănit și este în custodia poliției. Ce mesaje au transmis premierul și președintele Poloniei
Gandul.ro

Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!