Tribunalul Bucureşti a decis, joi seară, arestarea preventivă pentru 29 de zile a primarului din Năvodari, Nicolae Matei, în dosarul în care este acuzat de dare de mită.
Instanţa a admis cererea procurorilor anticorupţie şi a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele lui Nicolae Matei.
Decizia poate fi contestată de primarul din Năvodari la Curtea de Apel Bucureşti.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) îl acuză pe primarul din Năvodari că, în perioada iunie-octombrie 2012, i-a solicitat unui ofiţer de poliţie judiciară cu funcţie de conducere (denunţător în cauză) să-i ofere protecţie în anchetele penale care-l vizau şi să intervină în acestea, considerând că sunt „abuzive, nejustificate şi motivate politic”.
Nicolae Matei i-ar fi promis ofiţerului de poliţie o recompensă, „materializată prin acordarea, în data de 25 octombrie 2012, a două loturi de teren situate în Năvodari”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.
„Darea acestor terenuri s-a făcut indirect, prin intermediari, prin simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de aceşti intermediari. Conform contractelor, preţul acestor terenuri este de 59.000 de lei”, a precizat DNA, potrivit Mediafax.