Primavara dintre Craciun si Revelion! Vremea se incalzeste tot mai mult. Prognoza pe trei zile

• Știri
Primavara dintre Craciun si Revelion! Vremea se incalzeste tot mai mult. Prognoza pe trei zile

Bucureşti:

În Capitală valorile termice cresc şi se vor situa peste media climatologică a perioadei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Maxima va fi de 7, poate chiar 9 grade.

Munte:

La munte a doua zi de Crăciun vremea va fi frumoasă şi caldă pentru data din calendar. În nordul Carpaţilor Orientali va fi înnorat şi sunt condiţii să cadă ceva stropi de ploaie, dar în rest soarele se va strecura printre nori. Pe văi şi în zonele depresionare dimineaţa sunt condiţii de ceaţă. După lăsarea serii cerul se va înnora şi va ploua pe arii restrânse în Carpaţii Occidentali, dar şi în nordul Carpaţilor Orientali, unde pe lângă stropii de ploaie, la înălţimi mari se vor strecura şi fulgii de nea.

Stratul de zăpadă s-a mai subţiat, dar încă este consistent în staţiunile din Carpaţii Meridionali şi Orientali, unde măsoara, 46 cm la Predeal şi 58 cm la Sinaia Cotă, iar în Ceahlău Toaca are 77 cm. În Munţii Apuseni are în jur de 21 cm la Arieşeni.

REGIUNI

În vestul lanţului carpatic – valorile termice se vor menţine peste cele obişnuite la acestă dată, în special în vest, unde din nou se vor atinge maxime de 15…16 grade in Dealurile Banatului. În zonele depresionare şi pe văile din Transilvania ceaţa ar putea persista şi de aceea temperaturile rămân modeste, maxime de minus 2 grade la Miercurea Ciuc şi de 4 grade la Alba Iulia şi la Cluj Napoca.

În sudul ţării o zi frumoasă şi mult prea caldă pentru sfârşitul lunii decembrie – în aceste zone, termometrele vor arăta maxime între 10 si 15 grade. În sudul Câmpiei Române ceaţa formată pe timpul nopţii, poate persista până la amiază, astfel temperaturile nu vor trece de 8 grade în Craiova, 6 grade la Alexandria şi la Giurgiu şi 4 grade la Slobozia.

Vreme frumoasă în Dobrogea. Cerul va fi variabil şi doar la primele ore ale dimineţii vor fi condiţii de ceaţă. Temperaturile maxime vor fi de 11 grade în Constanţa şi de 10 grade la Tulcea, cu aproape 8 grade peste valorile obisnuite ale datei din calendar.

Încălzirea vremii continuă în Moldova. Pe văile şi luncile râurilor, temperaturile ar putea râmâne mai scăzute, datorită ceţii persistente – oricum la Focşani sunt aşteptate 3 grade, 7 grade în Galaţi, Vaslui, Bacâu şi Iaşi şi chiar 10 grade în zona subcarpatică la Piatra Neamţ.

Joi – Regiuni:

Joi temperatura scade puţin în regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, dar în continuare regimul termic rămâne deasupra celui normal pentru această dată. Maximele se vor încadra între 2 şi 12 grade, chiar uşor mai ridicate în dealurile subcarpatice şi în sud. Pe arii restrânse va ploua în sud-vest, centru si nord. Seara şi noaptea ploi slabe sunt posibile şi în sudul şi sud-estul ţării. La munte, la peste 1500 m, izolat va fi lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări la munte.

Joi – Bucureşti:

În Bucureşti vremea rămâne caldă pentru această perioadă din an. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări noaptea, când vor fi condiţii de ploaie. Vântul va fi activ, dar nu va trece de moderat, iar temperatura maximă va fi de 10 grade.

Vineri – Regiuni:

Vineri vremea se va răci, în special în Moldova. Cerul va prezenta înnorări temporare şi local se vor semnala precipitaţii mixte îndeosebi în centrul şi nordul ţării, iar la munte vor predomina ninsorile. În sud şi sud-est în primele ore ale zilei pe arii restrânse se va semnala ceaţa, iar spre seară izolat se vor semnala ploi slabe.

Vineri – Bucureşti:

În Bucureşti vineri, dimineaţa este posibil să apară ceaţa, şi mai ales spre seară se va înnora şi va ploua slab. Maxima se va situa în jurul valorii de 8 grade.

Alex Mazilu

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
Click.ro
Gustarea care nu-i lipsește Valentinei Pelinel din mașină: „Nu țin nicio dietă!” Ce are mereu la ea
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
Gandul.ro
Ce ar fi pățit bodyguarzii lui Călin Georgescu. Măsurile ar fi fost luate după arestarea politicianului
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!