Zeci de persoane au fost prezente la ceremonia de priveghi organizată pentru familia Bălănuță, găsită fără viață în propria locuință din Paviole.
Cei trei membri ai familiei – părinții și fiica lor – au fost comemorați sâmbătă, în cadrul unei slujbe marcate de durere. Potrivit autorităților, aceștia au murit în somn, intoxicați cu monoxid de carbon, un gaz imposibil de detectat fără aparatură specială.
Sâmbătă, 25 octombrie, numeroși apropiați și membri ai comunității au venit la Casa Funerară Ferrari din Polesella pentru a-și lua rămas-bun de la Nicolae, Elena și Alina Bălănuță, înainte ca trupurile să fie repatriate în Republica Moldova.
Nicolae Bălănuță, în vârstă de 51 de ani, soția sa Elena, de 47 de ani, și fiica lor Alina, de 28 de ani, au fost găsiți decedați în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 00.00.
În zilele anterioare, nimeni nu reușise să ia legătura cu ei. Nicolae, angajat la o firmă de sortare a deșeurilor din zona Bolognei, nu se prezentase la serviciu, iar colegii, alarmați, au anunțat autoritățile. Rudele au confirmat că telefoanele celor trei sunau fără ca cineva să răspundă. Carabinierii și pompierii au intervenit la locuință, unde au găsit ușa încuiată pe interior și au fost nevoiți să o spargă.
În casă, anchetatorii i-au descoperit pe soții Nicolae și Elena fără viață în dormitor, iar pe Alina în camera ei, îmbrăcată în pijama. Inclusiv pisica familiei murise în aceleași condiții. Echipajele medicale nu au mai putut interveni.
Măsurătorile pompierilor au indicat o concentrație extrem de ridicată de monoxid de carbon. Autoritățile italiene au exclus rapid varianta unei agresiuni, nefiind identificate urme de violență. Primele concluzii indică o intoxicație fatală cu monoxid de carbon.
Surse din anchetă susțin că Nicolae Bălănuță ar fi realizat o instalație improvizată de alimentare cu gaz, iar centrala ar fi avut defecțiuni. Locuința era încălzită și cu o sobă pe peleți, iar sistemul improvizat ar fi eliberat gazul în timp ce familia dormea. Ancheta sugerează că tragedia s-ar fi produs în noaptea de duminică spre luni, indiciu fiind faptul că recipientul pentru deșeuri organice era deja scos la poartă, iar colectarea are loc luni dimineața.
Vestea morții familiei Bălănuță a provocat un puternic impact emoțional în Canaro și în localitățile apropiate din provincia Ferrara. La ceremonia de sâmbătă, desfășurată la Polesella, au participat numeroși localnici. Slujba religioasă, oficiată după ritul ortodox, a fost condusă de părintele Nicolae Budui, paroh al comunității ortodoxe române din Rovigo.
Primarul comunei Canaro, Alberto Davì, prezent la eveniment, a transmis un mesaj de compasiune:
„Erau într-adevăr niște persoane deosebite, ceea ce trăiește comunitatea noastră este o mare durere. Toți cetățenii cu care am vorbit în aceste zile au rămas tulburați și îndurerați. Ne este greu să înțelegem și să acceptăm ce s-a întâmplat. Vreau să transmit cele mai sincere condoleanțe în numele administrației pe care o reprezint. Tot satul este profund lovit de o pierdere grea pe care cu greu o putem accepta.”
Părintele Nicolae Budui a vorbit despre parcursul familiei în Italia și despre credința care îi unește pe cei prezenți:
„Aceasta este credința pe care Dumnezeu însuși ne-a descoperit-o, nu este o viață care se încheie cu moartea, este o pregătire pentru viața veșnică. Această revelație ne dă puterea să înțelegem sensul vieții și puterea de a accepta aceste situații care depășesc felul nostru de a gândi. Și aceasta este viața omului. Mulți dintre cei prezenți aici se întreabă De ce s-a întâmplat asta? și răspunsul este că totul vine de la Dumnezeu. De acum începe viața veșnică, acest lucru ne dă speranță că sufletele lor sunt în cer și se odihnesc lângă Tatăl până în ziua judecății. Trebuie să învățăm cât de prețioasă este această viață. Nu este important doar să muncim pentru trup, ci și pentru suflet, care apoi se întoarce în Cer. Luăm cu noi amintirea faptelor pe care le-am făcut aici, iubirea pe care am oferit-o. Este o mare alinare să vedem oamenii adunați astăzi: moldoveni, români și italieni împreună și uniți în rugăciune. Ne dă speranță că oamenii pot sta împreună în cele mai grele momente. Sper ca toți să învățăm să prețuim viața și să dăm ce e mai bun, pentru că timpul este limitat. Să facem lucruri esențiale care rămân în eternitate și după moartea noastră, să dăm un zâmbet celor care au nevoie și celor care sunt în dificultate.”
Nicolae lucra în schimburi de noapte și făcea naveta la Bologna. Elena se ocupa de treburile gospodărești și lucra ocazional în domeniul curățeniei. Alina, care obținuse cetățenia italiană în 2023, urma să înceapă un loc de muncă la un depozit din Castelguglielmo.
„Era fericită că, în sfârșit, putea să își ajute părinții”, au relatat apropiații.
Familia locuise anterior în cartierul Barco din Ferrara, pe via Padova, înainte de a se muta în 2019 la Paviole, unde cumpăraseră o casă modestă, dar bine întreținută. În curte creșteau câteva găini, iar vecinii spun că își renovau locuința treptat, prin propriile eforturi.
„Era bucuria lor. Și-o aranjau singuri”, au povestit localnicii.
Vecinii îi descriu pe cei trei drept persoane liniștite, harnice și respectuoase.
„Persoane amabile și educate. Au reușit să se facă îndrăgiți de toți. De câțiva ani locuiau aici și nu au deranjat niciodată pe nimeni. Este o tragedie uriașă care s-a abătut asupra acestei familii”, se arată în spusele celor care i-au cunsocut.