Probleme mari la metrou sâmbătă dimineață. Toți călătorii au fost evacuați

Probleme mari la metrou sâmbătă dimineață. Toți călătorii au fost evacuați

Pericol de asfixiere la metrou, sâmbătă dimineață. Toți călătorii au fost evacuați din cauza unui fum înecăcios.

Circulația trenurilor s-a desfășurat cu dificultate pe Magistrala 1 până cu puțin timp în urmă, din cauza unei probleme tehnice apărute la garnitura de tren a uneia dintre cele mai circulate stații de metrou, respectiv Piața Unirii, informează Metrorex.

Potrivit reprezentanţilor companiei, circulaţia nu este întreruptă fiind reorganizată pe secţiuni, pe firul 1 de mers. „Călătorii sunt informaţi despre reorganizarea circulaţiei prin instalaţiile de sonorizare de la nivelul peroanelor şi staţiilor”, spune Metrorex, transmite Agerpres.

CITEȘTE ȘI: Două incidente în aceeași zi la metrou. Echipajele SMURD au intervenit în urmă cu puțin timp. Circulația a fost blocată

Panică mare

Un fum încețoșat și înecăcios a acoperit rapid întreaga stație de metrou, călătorii alergând panicați spre ieșire. Oamenii s-au speriat și din prisma faptului că toți purtau masca de protecție și nu mai puteau respire din cauza fumului.

Toți au fost evacuați de angajații Metrorex care au aplicat planul de urgență pentru astfel de evenimente.

La finele lunii trecute, Metrorex SA, operatorul reţelei de metrou din Bucureşti, a informat că trenurile de tip IVA, cele mai vechi metrouri aflate în circulaţie în prezent, vor fi înlocuite parţial în 2024.

CITEȘTE ȘI: A fost semnat contractul pentru magistrala de metrou 1 Mai-Aeroportul Otopeni. Care este termenul de finalizare a lucrărilor

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
Click.ro
Loredana Chivu și Alex Gîlcă, noapte de coșmar la Asia Express! „Săracul, este pedepsit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Digi24
Prăbușirea like-urilor la postările lui Simion și ale influencerilor lui Georgescu: există o legătură cu centrele Yandex din Rusia?
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
Gandul.ro
Cu o zi înainte de ședința crucială prin care PSD decide dacă intră sau nu în Guvernul Niculescu, Sorin Grindeanu anunță că partidul a început și pregătirile pentru anticipate
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!