Prognoza meteo până la sfârşitul săptămânii. Ce schimbări se anunţă

Știri
Prognoza meteo până la sfârşitul săptămânii. Ce schimbări se anunţă

Joi, încălzirea vremii va continua în cea mai mare parte a ţării şi se va resimţi cu precădere în vest şi în centru, precum şi în zonele de deal şi de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între -3…-2 grade în sudul extrem al Olteniei şi în sud-vestul Munteniei, zone unde ceaţa va fi mai persistentă şi 12…13 grade în Dealurile Banatului şi ale Munteniei. Minimele termice vor fi cuprinse, în general, între -7 şi 5 grade, cu cele mai mici valori în sudul extrem. În Bucureşti, vremea va fi încă rece, în special în orele dimineţii. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, iar dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 2 grade, iar cea minimă va fi de -4…-2 grade.
Vineri, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit la începutul lunii februarie în majoritatea zonelor, dar cu precădere în regiunile vestice, la deal şi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 2…3 grade în sudul extrem al Olteniei şi sud-vestul Munteniei şi în jurul a 15 grade în Subcarpaţii de Curbură. Minimele termice vor fi cuprinse în general între -3 şi 6 grade. În Bucureşti, valorile termice vor creşte, vremea devenind mai caldă decât ar fi normal la această dată. Cerul va fi temporar noros, iar dimineaţa şi noaptea va fi ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 5…7 grade, iar cea minimă se va situa în jurul a 0 grade.
Sâmbătă, vremea va fi caldă pentru prima decadă a lunii februarie, chiar deosebit de caldă în zonele de deal şi de munte şi în regiunile vestice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 11 grade, izolat mai ridicate în dealurile submontane, dar şi în Banat şi în Crişana până spre 13…15 grade, iar cele minime se vor situa, în general, între -4 şi 4 grade. În Bucureşti, vremea va continua să se încălzească, devenind caldă pentru această dată. Cerul va fi temporar noros, iar dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 8…10 grade, iar minima va fi de -3…-1 grad.
Duminică, vremea se va menţine caldă pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua în vestul, centrul şi nordul ţării şi pe arii mai restrânse în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 4 şi 12 grade, iar cele minime, între -4 şi 4 grade. În Bucureşti, vremea se va menţine caldă pentru această dată. Cerul va fi mai mult noros, iar mai ales în a doua parte a zilei, vor fi condiţii să plouă slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 8…9 grade, iar minima se va situa în jurul valorii de 0 grade.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce este boala celiacă, maladia rară cu care a fost diagnosticat Mircea Badea. Nu există tratament!
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Prosport.ro
A avut 5 soții și acum, la 65 de ani, s-a afișat cu iubita care are 27 de ani!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Click.ro
Hayden Panettiere, moarte accidentală la doar 36 de ani. Ce substanțe au fost găsite în organismul ei
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
Digi 24
Noi reguli pentru șoferi de la 1 octombrie. Taxa de pod de la Fetești dispare, iar rovinieta va ține cont de cât poluează mașina
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Digi24
„Să deconspir tot sistemul, inclusiv pe Simion”. Cum i-a descris Călin Georgescu lui Ionel Rusen „misiunea” pe care a avut-o
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
Promotor.ro
Lidl are un dispozitiv 5 în 1 pentru șoferi la doar 29 lei. Poate fi de folos în multe situații
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: - Vecină, vrei banane sau căpșuni?
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
go4it.ro
Experiment chinezesc făcut pe pământ românesc! „Cobaiul” experimentului este o mașină
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Descopera.ro
Discursul care a prevestit Primul Război Mondial
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
Gandul.ro
Ce reguli trebuie să respecte Călin Georgescu în perioada controlului judiciar. Restricțiile impuse de instanță
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Mediafax Italia
ULUITOR! O româncă este noua... MISS ITALIA 2026! Tatăl ei este tâmplar, iar mama...
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al companiei: Zara ÎNCHIDE zeci de magazine!