Prognoza meteo. Revine CANICULA! Cum va fi vremea în București și în țară în următoarele zile

Prognoza meteo. Revine CANICULA! Cum va fi vremea în București și în țară în următoarele zile

Vremea se menţine călduroasă în toată ţara. Joi, în sud, sud-est şi zona de munte se vor semnala averse şi descãrcãri electrice. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 de grade pe litoral, în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei şi 33 de grade în sudul Olteniei. La Bucureşti, sunt prognozate ploi în prima parte a zilei. Temperatura maximă va fi de 31 de grade Celsius.

PROGNOZA METEO JOI: Vremea va fi apropiatã de normalul termic al perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate îndeosebi ziua, în sud, sud-est şi zona de munte, unde local se vor semnala averse şi descãrcãri electrice. În restul teritoriului astfel de fenomene se vor semnala izolat. Pe arii restrânse vor fi cantitãţi de apã mai însemnate şi, posibil, grindinã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificãri de scurtã duratã în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 de grade pe litoral, în nordul Moldovei şi estul Transilvaniei şi 33 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime între 9 şi 22 de grade.

BUCURESTI: Vremea va deveni normalã termic. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate mai ales în prima parte a zilei şi, din nou, noaptea şi se vor semnala ploi de scurtã duratã şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în timpul ploilor. Temperatura maximã va fi de 30…31 de grade, iar cea minimã de 16…18 grade.

PROGNOZA METEO VINERI: Vremea va fi cãlduroasã în zonele de câmpie. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate în sudul ţãrii şi la munte, unde local vor fi averse, descãrcãri electrice şi condiţii de grindinã. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în timpul ploilor. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în sudul Olteniei, iar cele minime între 7 şi 22 de grade.

BUCURESTI: Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate ziua, când vor fi ploi de scurtã duratã şi, posibil, descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 29…30 de grade, iar cea minimã de 16…18 grade.

PROGNOZA METEO SAMBATA: Vremea va fi cãlduroasã în cea mai mare parte a ţãrii. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate dupã-amiaza la munte, iar spre searã şi noaptea în nord-vest, unde pe arii restrânse vor fi averse, descãrcãri electrice şi intensificãri de scurtã duratã ale vântului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 28 şi 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în zonele de câmpie din vestul, sudul şi sud-estul ţãrii, iar cele minime se vor situa între 8 şi 23 de grade, potrivit romaniatv.net.

BUCURESTI: Vremea va fi cãlduroasã. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximã va fi de 33…34 de grade, iar minima de 18…19 grade.

PROGNOZA METEO DUMINICA: Vremea va fi cãlduroasã în cea mai mare parte a ţãrii, local canicularã la amiazã în sud şi sud-est. Cerul va fi variabil, cu înnorãri temporar accentuate ziua în vestul, centrul şi nordul ţãrii, iar noaptea mai ales în centru, nord şi nord-est, unde se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descãrcãri electrice, intensificãri ale vântului, vijelii şi grindinã. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 27 şi 35 de grade, iar cele minime se vor situa între 10 şi 23 de grade.

LUNI, MARTI si MIERCURI: Vremea se va rãcori. Local şi temporar, în toate regiunile, vor fi manifestãri specifice instabilitãţii atmosferice.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Click.ro
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Gandul.ro
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare