Rapperul sud-african Jabulani „HHP” Tsambo s-ar fi sinucis la vârsta de 38 de ani

Rapperul sud-african Jabulani "HHP" Tsambo s-ar fi sinucis la vârsta de 38 de ani

Rapperul Jabulani „HHP” Tsambo, o vedetă a genului hip-hop sud-african, a murit miercuri, la vârsta de 38 de ani, iar presa locală vorbește despre o sinucidere, potrivit bbc.com.

Informația despre decesul popularului artist cunoscut sub numele de scenă Hip Hop Pantsula (HHP), considerat o sursă de inspirație pentru tinerii muzicieni ai genului, a fost confirmată de soția acestuia, care îi era și purtător de cuvânt.

Artistul, recompensat cu un premiu MTV Africa Music, a contribuit la popularizarea hip-hopului sud-african, cântând în mai multe limbi indigene într-o perioadă în care mulți artiști locali imitau stilul rap american.

Mii de fani și-au exprimat regretul pe rețelele de socializare online, după ce au aflat vestea despre decesul acestuia. Reprezentanții partidului aflat la putere în Africa de Sud, Congresul Național African, și-au exprimat și ei regretul, vorbind despre rapper ca despre un „simbol muzical”.

Circumstanțele decesului nu au fost făcute publice, dar HHP a vorbit deschis în ultimii ani despre faptul că suferea de depresie. Joi, site-ul de știri mondene Gossip South Africa a scris că acesta s-a sinucis. Același site informa că rapperul a avut trei tentative de sinucidere în 2017.

Un alt rapper din Africa de Sud a murit miercuri

Miercuri, Hip Hop Pantsula, un alt celebru și îndrăgit rapper din Africa de Sud, a murit la doar de 38 de ani.

Hip Hop Pantsula, pe numele său adevărat Jabulani Tsambo, s-a născut pe 14 septembrie 1980, iar ca artist se prezenta adesea sub acronimul HHP. În ultima vreme el suferea de depresie, presa sud-africană speculând că aceasta ar fi stat la cauza morţii sale, survenite miercuri.

În timpul carierei sale de peste două decenii, HHP a cântat în mai multe limbi, dar cel mai des în Setswana, o limbă bantu vorbită în Africa de Sud și Botswana de aproximativ 5 milioane de persoane.

Într-un interviu din 2017, HHP dezvăluia că a încercat deja să se sinucidă de trei ori. Ultimul concert al artistului a avut loc pe 6 octombrie, conform romaniatv.net.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gabriella de la „Insula Iubirii”, înainte de operațiile estetice. Cum s-a schimbat ispita în ultimii ani? Mulți nu au recunoscut-o
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Prosport.ro
„Nu-mi pasă”. Diana Munteanu, imagini hot în costum de baie!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
Click.ro
Mirabela Grădinaru, o nouă gafă vestimentară: „A îmbrăcat rochia invers, ca să nu se deoache?” Sfatul stiliștilor
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
Digi24
George Simion: Se pregătește un mare, mare blat. Vor să fărămițeze AUR. După Călin Georgescu, urmez eu
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
Promotor.ro
A venit la RAR să-și recupereze talonul, dar inspectorii au descoperit ceva mult mai grav
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
go4it.ro
Auchan vinde un aparat de făcut sifon la jumătate de preț față de rivali
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
Descopera.ro
Moștenim traumele strămoșilor? Unde se termină știința și începe pseudoștiința
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Gandul.ro
Un celebru om de afaceri, prins la mijloc în războiul sângeros dintre frații Caran. Liderii interlopi ar fi decis să-l pună la plată
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Mediafax Italia
Acesta este... SATUL FEMEILOR DE 100 DE ANI! Aici trăiesc excepțional de mult
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare
Mediafax Spania
Au plătit 180 € prin Booking, dar AU ÎNLEMNIT când au ajuns la cazare