Selectionerul roman a catalogat rezultatul inregistrat aseara, 5-0 cu Serbia, ca fiind una dintre cele mai mari umilinte din fotbal. „Este o umilinta, una dintre cele mai mari. Dezastrul a pornit dupa ce am primit golul doi. Am pierdut cu mare usurinta la mijlocul terenului, iar din acel moment parca am innebunit. In ultimele 5 minute, in conditiile in care eram in 10, noi faceam presing la centrul terenului, de parca am fi putut sa marcam trei goluri. Acestea sunt momente in care iti pierzi capul”, a spus Lucescu jr.Razvan Lucescu se considera principalul vinovat pentru rezultatul dezastruos inregistrat in penultimul meci din preliminariile Mondialului. „Asa a fost sa fie, a fost o noapte tampita din toate punctele de vedere. Normal ca in primul rand este vina mea, antrenorul este primul responsabil”.