Diana Șoșoacă a fost chemată marți, 23 septembrie 2025, în calitate de suspect la Parchetul General, într-un dosar în care sunt vizate 11 infracțiuni. Șefa S.O.S este acuzată de propagandă legionară, cultul criminalilor de război, dar și alte infracțiuni de violență.
Potrivit citației, Diana Șoșoacă este acuzată de mai multe infracțiuni, printre care patru fapte de lipsire de libertate în mod ilegal, promovarea, în mod public, cultului unor persoane condamnate pentru genocid, crime împotriva umanității, dar și crime de război.
Mai mult decât atât, Diana Șoșoacă mai este acuzată de fapta de a promova, în public, idei, concepții sau doctrine fasciste , legionare, rasiste sau xenofobe (4 fapte), negarea, contestarea, aprobarea, justificare sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a Holocaustului ori a efectelor acestuia (prev. de art 6 alin.1 din OUG nr. 31 din 2002) şi ultraj.
Procurorii au avertizat-o că, dacă nu se prezintă la audieri, aceasta ar putea fi adusă cu mandat, însă pare ca Diana Șoșoacă nu dă foarte mare importanță acestui aspect. Aceasta a transmis un mesaj către magistrați în care a spus că nu se poate prezenta.
„Nu vin, nu am cum. Putem stabili o dată când sunt în țară. Spre deosebire de domnii procurori, eu muncesc”, a transmis politicianul.
Europarlamentarul a mai spus că dosarul în care este citată este unul mai vechi. Pentru acesta ar mai fi fost audiată și în urmă cu trei ani.
„E unul dintre primele 20 de dosare pe care le am, eram senator, dosarul 336/76/P/2021. Am o citație. Am mai fost în dosarul ăsta chemată în urmă cu 3 ani parcă”, a declarat, vineri, Diana Șoșoacă, într-o intervenție video pentru BZI.
Este același dosar în care Diana Șoșoacă este acuzată că i-ar fi ținut închiși în biroul ei pe jurnaliștii postului de televiziune RAI. La sfârșitul lunii noiembrie 2024, europarlamentarul a participat la o comemorare organizată la tropița din Tâncăbești, județul Ilfov, dedicată marcării a 86 de ani de la moartea lui Corneliu Zelea Codreanu și a altor 13 membri ai mișcării legionare.
Acest eveniment a avut loc la puțin timp după ce, în luna octombrie 2024, Parchetul General s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pe numele senatoarei, în urma unui omagiu adus de aceasta fostului lider legionar. Supărată pe judecătorii de la CCR că nu i-au permis să candideze la alegerile prezidențiale, Diana Șoșoacă a transmis atunci un mesaj în mediul online, în care a continuat să îi aducă omagii lui Corneliu Zelea Codreanu.
„Din acest moment, s-a terminat cu România, nu mai există stat, nu mai există nimic. Nu pot să spun decât «Trăiască Legiunea şi Căpitanul» care au fost omorâţi de aceeaşi putere jidănească care a acţionat şi acum. Ruşine tuturor!”, spunea Şoşoacă.
Ce legătură este între Florin Zamfirescu și Diana Șoșoacă: ”Mi-a…”