Acasă » Regional » Roberta Anastase, furioasa de ziua ei

Roberta Anastase, furioasa de ziua ei

De: Cancan 27/03/2009 | 00:00
Roberta Anastase, furioasa de ziua ei

SUPARARE. Roberta Anastase este nemultumita ca a fost acuzata pe nedrept Roberta Anastase implineste azi 33 de ani, dar este suparata foc pe colegul Valeriu Zgonea. Ella Nica Motivul? Acesta a declarat, in urma cu doua zile, ca sefa Camerei Deputatilor a chiulit de la ultima sedinta a Biroului Camerei Deputatilor, alaturi de alti colegi, fapt care a dus la anularea sedintei. „Ceea ce a facut domnul Zgonea este culmea minciunii! Sunt foarte suparata! Eram intr-o intalnire oficiala. La sedinta, Daniela Popa a anuntat ca am delegat-o sa conduca sedinta in locul meu, tocmai din acest motiv. Cum sa spuna ca am chiulit? Spre deosebire, colegii mei democrat-liberali de la Senat nu au sarit sa il atace pe domnul Geoana, care, ca si mine, a lipsit de la Sedinta Biroului Permanent al Senatului. Din motive similare”, ne-a spus aceasta. In ce priveste ziua de azi, Roberta Anastase ne-a precizat ca va avea o intalnire cu presedintele Serbiei, Boris Tadic, iar seara va avea audiente la Ploiesti, la organizatia PD-L Prahova. „Abia sambata voi petrece cu familia”, ne-a spus sefa deputatilor. Ramane de vazut ce va primi Roberta de la iubitul ei cu aceasta ocazie. El i-a daruit un inel anume in urma cu sase ani si se pare ca acum se aude „zvon” de clopote de nunta.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video