Românii ar putea primi bani pe card pentru plata facturilor la energie. La ce sumă se gândesc liderii europeni

Publicat: 09/11/2022 | 15:00

Românii ar putea primi sprijin pentru a face față facturilor mari de la energie. Comisia Europeană pregătește câteva măsuri, în acest sens. Una ar fi legată de acordarea unor vouchere pentru a compensa cheltuielile extrem de mari. Câți bani ar putea primi românii.

Veste bună pentru români! Liderii europeni caută soluții împreună cu alte state, pentru a veni în sprijinul celor care fac față cu greu la plata facturile, extrem de mari, la curentul electric. Comisia Europeană pregătește câteva soluții. Liderii europeni se gândesc să le ofere celor care fac parte din categoria „familii cu venituri mici”, vouchere în valoare de 1.000 de lei.

Când vor putea beneficia românii de acești bani

Astfel, în perioada ianuarie-aprilie 2023, românii ar putea primi ajutoarele pentru încălzire, facturi, curent/gaz, lemne, schimb de electrocasnice.

„Trebuie să vă spun că acești bani sunt disponibili în cadrul politicii de coeziune, respectiv din banii pe care nu îi putem consuma până la finele anului 2023. Iar acest miliard de euro destinat sărăciei energetice face parte din pachetul de măsuri pe care Comisia Europeană l-a propus pentru modificare și adăugare la regulamentul mecanismului de redresare și reziliență. În acest context, coaliția urmează să decidă asupra modului în care vor fi utilizați acești bani și cuantumurile care urmează a fi primite de către cei care sunt socotiți ca fiind persoane și familii vulnerabile”, a spus Marcel Boloș, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, pentru Antena 3.

Românii ar putea primi bani pentru plata facturilor la energie / (sursă foto: Pixabay)

(CITEȘTE ȘI: Vești bune pentru românii cu pensii sub 3.000 de lei! Anunțul a fost făcut de un deputat PSD)

Ce criterii trebuie să îndeplinească românii pentru a primi ajutor

Mai exact, românii care au venituri între 1.500 și 2.000 de lei, ar urma să primească 1.000 de lei pentru facturi, curent/gaz, lemne, încălzire, schimb de electrocasnice, în perioada menționată mai sus, respectiv ianuarie-aprilie, sub forma unor vouchere electronice. Totuși, coaliția de guvernare din România se gândește să crească limita de venit la 2.000 de lei, însă nu e totul clar.

„Noi avem acum 2.414.000 de beneficiari. Este posibil ca din simulări, pentru că acum se lucrează și la partea de simulări a numărului de beneficiari și coaliția a solicitat să existe mai multe alternative, respectiv să creștem această limită de venit, să zicem undeva în jurul sumei de 2.000 de lei, aceste lucruri urmând a fi clarificate în mecanismul care se va pune la punct pentru derularea acestei scheme. Deci există și perspectiva aceasta de creștere a numărului de beneficiari, ținând cont și de bugetul pe care îl avem la dispoziție”, a mai completat Marcel Boloș, pentru sursa menționată.