Pe final de an 2025, după 23 de ani de conviețuire, Cornel și Bianca Păsat au decis să divorțeze. Cum a decurs primul Crăciun în postura de soți separați? Fosta parteneră a coregrafului a transmis un mesaj în care pune punctul pe „i”.
În urmă cu doar câteva luni, Cornel și Bianca Păsat au depus actele de divorț la notar. După 23 de ani de relație, un mariaj ce părea solid și un copil împreună, cei doi au clacat. A urma o perioadă greu încercată, cu certuri și împăcări, însă deznodământul a fost același. Cu toată voința din lume, coregraful și partenera lui nu au reușit să depășească problemele care le-au destabilizat căsnicia.
Înainte de a face pasul final, cei doi au încercat de nenumărate ori să „resusciteze” mariajul, însă fără rezultat. Anul acesta, Cornel și Bianca au sărbătorit Crăciunul separat. Într-un mesaj încărcat pe o rețea de socializare, fosta parteneră a coregrafului a transmis un mesaj în care a lăsat de înțeles că sărbătorile de iarnă au prins-o alături de fiul ei, Dryas, în vârstă de 8 ani, fără cel care i-a fost partener în ultimii 23 de ani.
„Crăciunul, prin ochii lui. Mai puțin despre perfect, mai mult despre prezent. Despre timp împreună, liniște, râsete și lucrurile care chiar contează. Anul ăsta m-a învățat multe. Dar cel mai important: să rămân ancorată în ce e real, simplu și viu. Vă doresc sărbători cu sens, cu oameni dragi aproape și cu voi mai blânde”, a scris Bianca Păsat, pe Facebook.

În urmă cu ceva timp, Cornel Păsat mărturisea că decizia de a divorța a venit din partea Biancăi. Tot atunci, acesta a recunoscut că nu a fost un partener exemplar și că au existat momente în relație când a luat decizii greșite, a fost gelos și nu a ascultat de nevoile soției sale. Toate acestea au dus – încet, dar sigur – la deteriorarea mariajului lor.
„Am fost prea gelos, aș spune că nu am știut să ascult atunci când a trebuit să ascult, pur și simplu, am ales să fac câteodată lucruri care nu au ajutat relația, am luat decizii greșite, care s-au adunat și au deteriorat foarte mult această relație.
Nu mi-am dorit niciodată să ajungem aici, dar poate așa a considerat Dumnezeu că e mai bine pentru amândoi. Poate că asta este povestea noastră, a durat 20 și ceva de ani și acum începe altă poveste”, a declarat, Cornel Păsat la emisiunea „Online Story by Cornelia Ionescu”.