Mai multe persoane au ajuns la spital in noaptea de joi spre vineri, in urma unui scandal cu sabii, bate si pietre, care a avut loc intre doua familii de rromi din Mangalia.
Potrivit sefului Politiei Mangalia, comisarul-sef Nicolae Pescaru, intre cele doua familii exista o disputa de mai mult timp, ultimul scandal avand loc acum o luna, cand doi tineri, reprezentanti ai fiecarei familii, s-au batut intr-o discoteca din Negru Voda.
Joi seara, una dintre familii a aflat ca rivalii petreceau la o ruda, in apropiere, astfel ca s-au inarmat cu bate, sabii si pietre si au mers la locuinta respectiva, unde s-au luat la bataie. Pana la sosire politistilor, care au reusit sa aplaneze scandalul, mai multe persoane din ambele tabere au fost ranite.
Victimele au fost transportate la spital, unde au primit ingrijiri medicale, dupa care au fost audiate de Politie.
„In cauza s-a intocmit dosar penal pentru ultraj contra bunelor moravuri, vatamare corporala, distrugere si violare de domiciliu”, a declarat comisarul sef Nicolae Pescaru, care a precizat ca cele doua familii, precum si zona de conflict, vor fi monitorizate in urmatoare perioada pentru a putea preveni izbucnirea unui nou scandal.