Se dă lege! Românii care vor primi 300 de lei de la stat. Ce trebuie să facă pentru a obţine banii

Publicat: 20/03/2023 | 11:31

Este anunțul momentului pentru bărbații din România. Ministrul Familiei, Gabriela Firea, anunță un nou proiect prin care se pot acorda tichete cadou cu ocazia Zilei Bărbatului, care este pe 19 noiembrie. Iată despre ce este vorba!

Potrivit Ministrului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, se vor face demersuri pentru a promova principiul egalității de șanse între femei și bărbați.

Vezi și: APARTAMENTUL CU DOUĂ CAMERE VÂNDUT DE ANAF LA PREŢUL DE DOAR 16.700 DE EURO! ARE 55 METRI PĂTRAŢI

Dacă în acest moment femeile primesc tichete cadou de ziua lor, pe 8 martie, același lucru se poate întâmpla și cu bărbații, pe 19 noiembrie, atunci când estea ziua lor. Anunțul a fost făcut public de către Gabriela Firea, pe rețelele de socializare. Conform Legii 22/2016 ziua oficială a Femeii este pe 8 martie, iar Ziua Bărbatului pe 19 noiembrie.

”Vin cu o veste bună pentru bărbaţii şi băieţii noştri. Am iniţiat un proiect prin care propunem introducerea acordării tichetelor cadou cu ocazia Zilei Bărbatului – 19 noiembrie. Egalitatea de şanse nu este doar despre drepturile femeilor, ci şi despre cele ale bărbaţilor, discriminaţi mai puţin ce-i drept. Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse continuă, astfel, demersurile de promovare a principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi. De cele mai multe ori, femeile sunt discriminate, dar trebuie să recunoaştem şi situaţiile în care domnii sunt dezavantajaţi”, scrie Gabriela Firea pe Facebook.

Gabriela Firea a făcut anunțul pe Facebook/ Sursă foto: Facebook

Astfel, potrivit legii, angajatorii au posibilitatea să ofere vouchere cadou femeilor, cu ocazia Zilei Femeii, în valoare de 300 de lei. Gabriela Firea speră ca și bărbații să aibă parte de aceste beneficii. Totodată, proiectul de lege are ca scop corectarea atitudinii și comportamentelor care ar putea determina excluderea sau marginalizarea persoanelor.

Vezi și: SE DAU BANI PENTRU FEMEI, DE 8 MARTIE! CUM POT PRIMI VOUCHERELE CADOU, DE LA STAT

”Ne dorim, printr-un proiect de modificare a Codului Fiscal, ca angajatorii să poată acorda şi domnilor un astfel de tichet în valoare de 300 de lei, scutit de impozite. Singura condiţie este ca acest beneficiu să fie prevăzute în contractul de muncă, fie el colectiv sau individual, sau în regulamentul intern al instituţiei. Prin acest proiect, iniţiat de Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi pe care îl lansăm în dezbatere publică, continuăm demersurile Guvernului României de promovare a principiului egalităţii de şanse şi de tratament între femei şi bărbaţi la nivel naţional. Politicile publice în acest domeniu trebuie să aducă îmbunătăţiri semnificative asupra vieţii sociale şi, în principal, să corecteze acele atitudini şi comportamente care ar putea determina excluderea sau marginalizarea persoanelor”, conchide Gabriela Firea.