Se schimbă banii în 2024. Bancnotele actuale vor putea fi folosite în paralel cu cele pe care apare chipul Regelui Charles al III-lea

Publicat: 17/03/2023 | 16:42
Se schimbă banii în 2024! Patru bancnote vor arăta altfel!

La jumătatea anului 2024, vor exista patru bancnote din polimer, pe care vor avea imprimate chipul Regelui Charles al III-lea. Este vorba despre o schimbare a desenului de pe bancnote, anunț făcut de Banca Angliei, la finalul anului trecut, după moartea Reginei Elisabeta a II-a. Iată mai jos, în articol, de ce se schimbă banii în 2024. 

Spre finalul anului trecut, Banca Angliei anunța faptul că patru bancnote vor suferi modificări din punct de vedere al designului. Mai cu seamă, este vorba despre cele patru bancnote din polimer de 5, 10, 20 și 50 de lire sterline. Practic, desenele ce apar pe bani vor fi diferite față de cele din prezent. Va fi chipul Regelui Charles al III-lea, iar bancnotele vor intra în circulație la jumătatea anului viitor.

„Astăzi, Banca Angliei a dezvăluit designul bancnotelor pe care va apărea Regele Charles al III-lea. Portretul Regelui va apărea pe modelele existente ale tuturor celor patru bancnote din polimer (5, 10, 20 și 50 de lire), fără alte modificări ale modelelor existente. Imaginea Regelui va apărea pe partea din față a bancnotelor, precum și în fereastra de securitate transparentă a acestora.

Noile bancnote vor intra în circulație la mijlocul anului 2024. Toate bancnotele care poartă portretul Reginei Elisabeta a II-a rămân mijloc legal, publicul putând să le folosească în mod normal”, transmitea Banca Angliei, în urmă cu câteva luni.

Vezi și AVEȚI BANCNOTE RUPTE?! CE TREBUIE SĂ FACEȚI CA SĂ LE SCHIMBAȚI. VEȚI PRIMI ÎN SCHIMB ALTELE NOU-NOUȚE

Patru bancnote din polimer vor avea chipul Regelui Charles al III-lea, începând cu anul 2024

Citește și CU CÂȚI LEI SE VÂND DOUĂ BANCNOTE CU REGINA ELISABETA A II-A PE OLX. CÂT TREBUIE SĂ PLĂTEȘTI PENTRU ELE

 Care este motivul din spatele acestei decizii, de fapt?

De asemenea, reprezentanții băncii au transmis și motivul pentru care s-a luat această decizie. Este adevărat faptul că persoanele care utilizează bancnotele respective nu sunt afectate sub nicio formă, însă schimbarea va fi efectuată tocmai pentru a le înlocui pe cele uzate. În plus, un alt motiv reprezintă creșterea globală a cererii de bancnote.

„În conformitate cu îndrumările Casei Regale, pentru a minimiza impactul financiar și de mediu, noile bancnote vor fi tipărite doar pentru a înlocui bancnotele uzate și pentru a întruni orice creștere globală a cererii de bancnote”, se mai arată în comunicatul oficial postat pe bankofengland.co.uk.