Răzvan Simion trăieşte o frumoasă poveste de dragoste cu Lidia Buble. Cei s-au cunoscut încă de când prezentatorul era însurat cu Diana, de care ulterior a divorţat. Bărbatul are doi copii din fosta căsnicie, de care are foarte mare grijă şi ţine mereu legătura cu ei.
Răzvan Simion a fost mereu rezervat în ceeea ce priveşte viaţa lui personală, dar într-un sfârşit s-a hotărât să spună cum au stat lucrurile de fapt.
„Nu am terminat o relaţie pentru că a apărut Lidia, nu mi-am lăsat copiii, ci s-a întâmplat ca Lidia să apară în momentul în care terminam o relaţie. Am divorţat de mama copiilor mei, nu de copiii mei”, a spus Răzvan Simion pentru unica.ro.
Matinalul de la Neatza a povestit chiar cum s-au cunoscut cei doi şi cum au început povestea de iubire: „Ne-am cunoscut, întâi la mine în emisiune, apoi la concerte prin ţară, şi am continuat pas cu pas cu pas. Nu a fost ceva fulgerător, în care să închidem toate uşile în urma noastră. A fost o perioafă de tatonare, în care eu primeam zilnic confirmări că ea e ce trebuie pentru mine.”
Lidia a ţinut să precizeze :‘’Ne completăm perfect unul pe altul. Răzvan are exact ceea ce-mi lipsea mie, e blând şi iubitor, mă protejează şi-mi dă idei. Nu are cum să nu-ţi placă Răzvan. Dacă îl cunoşti, îl iubeşti. Ştie să se facă plăcut, nu doar cu mine, ci în general cu oamenii. Momentul nostru preferat din zi este dimineaţă… când ne spunem «te iubesc», chiar dacă suntem departe.”