Vedeta PRO TV îşi ascunde soţul şi la un an de la nuntă! „Fata de la Meteo“ are o relaţie specială cu… verigheta ei!

De: Cancan
Publicat: 18/08/2016 | 22:01

Nici pe plan personal nu îi merge deloc rău. Magda Pălimariu şi bărbatul care i-a devenit soţ se iubesc de trei ani. Ceremonia a avut loc discret, la fel ca şi relaţia lor, prezentatoarea dorind să îl ţină departe de ochii presei şi ai publicului. Vedeta de la Pro TV s-a măritat în vara anului trecut cu iubitul ei, dar se fereşte să-i dezvăluite identitatea celui care i-a spus „da”.

Cu toate că de verighetă nu se desparte, Magda Pălimariu nu se „lipeşte” deloc de soţ în public.

Discreţia prezentatoarei însă merge chiar mai departe de refuzul de a spune numele soţului, aceasta ferindu-se chiar şi de apariţiile la braţul celui care a dus-o în faţa altarului. CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, a fotografiat-o pe Magda în timp ce mergea spre concertul faimoasei Sia, care a reuşit să umple din nou Piaţa Constituţiei, la doar câteva zile după concertul Rihannei. Frumoasa prezentatoare s-a bucurat de experienţă alături de o prietenă, spre surprinderea celor care s-ar fi aşteptat să o vadă împreună cu soţul ei.

Magda a preferat să se distreze la concertul Sia alături de o prietenă.

Singurul semn care o dădea de gol că este căsătorită era verigheta prezentă pe deget, însă nici urmă de partenerul misterios! Cu toate că a trecut deja un an de la nuntă, iar relaţia lor pare să se consume fără probleme, motivul din spatele discreţiei excesive care o caracterizează în prezent pe Magda rămâne la fel de necunoscut precum felul în care arată cel care i-a devenit soţ. După ce a trecut printr-un eşec sentimental atunci când povestea ei de iubire cu “Piticu” din formaţia Simplu s-a terminat, este totuşi de înţeles decizia de a-şi ţine viaţa personală departe de luminile reflectoarelor.

(Georgiana Laciu)