Cu o poveste plasată într-un viitor dur, pe o planetă izolată, și cu o legătură discretă, dar extrem de tentantă, cu universul Alien, Predator: Badlands a devenit rapid unul dintre cele mai apreciate titluri din istoria francizei. Regizat de Dan Trachtenberg, filmul a trecut cu succes testul fanilor și al criticilor, iar acum poate fi urmărit și de acasă.
După lansarea în cinematografe pe 7 noiembrie 2025, Predator: Badlands a intrat oficial în era home viewing. Începând cu 6 ianuarie 2026, filmul este disponibil în format Premium Video-on-Demand (PVOD) pe cele mai mari platforme digitale.
Concret, îl poți găsi pe: Amazon (Prime Video Store), Apple TV, alte magazine digitale majore, în funcție de regiune. Prețurile nu sunt tocmai prietenoase, dar vorbim despre un titlu de top:
Cumpărare digitală: aproximativ 29,99 $, Închiriere (48 de ore): aproximativ 24,99 $.
Este varianta ideală pentru cei care vor calitate maximă imediat, fără să aștepte streamingul clasic.
Pentru cei care preferă să aștepte lansarea pe platformele de streaming, veștile sunt bune. Fiind o producție 20th Century Fox, filmul urmează tiparul clasic de distribuție al studioului.
În mod obișnuit, aceste titluri ajung pe streaming la aproximativ 90 de zile după încheierea rundei cinematografice. Având în vedere lansarea digitală din ianuarie, este foarte probabil ca Predator: Badlands să fie disponibil: la final de februarie – început de martie 2026 în SUA: pe Hulu și Disney+, internațional: exclusiv pe Disney+. Pentru colecționari: apare și pe DVD, Blu-ray și 4K.
Dacă ești genul care vrea filmul pe raft, nu doar în cont, există și această opțiune. Pe 17 februarie 2026, Predator: Badlands va fi lansat în format fizic, cu ediții: DVD, Blu-ray, 4K Ultra HD, pentru cea mai bună experiență vizuală.
Filmul este considerat de mulți drept unul dintre cele mai solide capitole ale francizei Predator. Povestea îl urmărește pe Dek, un Predator aflat într-o misiune brutală, într-un viitor ostil, unde supraviețuirea este o artă. Apariția personajului Thia și micile indicii care leagă universul Predator de Alien au aprins imaginația fanilor. Cu o distribuție care îi include pe Elle Fanning, Dimitrius Schuster-Koloamatangi și Mike Homik, filmul a obținut: IMDb: 7,3/10, Rotten Tomatoes: 86% (critici) / 95% (audiență), Box office global: aproximativ 184 milioane de dolari.
Fie că alegi varianta premium digitală, fie că aștepți lansarea pe Disney+ sau ediția 4K pentru colecție, Predator: Badlands este un titlu care merită văzut. Nu doar pentru acțiune, ci pentru felul în care reușește să ducă franciza într-o direcție matură, întunecată și surprinzător de elegantă.
Cum l-a format horrorul anilor ’80 pe creatorul Welcome to Derry