Amendă pentru români, după Sfântul Ioan. Greșeala care le scoate 5.000 de lei din buzunar

Amendă pentru români, după Sfântul Ioan. Greșeala care le scoate 5.000 de lei din buzunar

Sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul marchează în mod tradițional finalul perioadei de iarnă, moment în care gospodăriile din întreaga țară încep să despodobească bradul de Crăciun.

Odată cu acest proces, autoritățile atrag atenția asupra modului corect de eliminare a pomilor, pentru a preveni depozitarea necorespunzătoare și pentru a evita amenzile prevăzute de legislația locală.

Amendă pentru români, după Sfântul Ioan

În mai multe orașe, inclusiv la Iași, au fost amenajate puncte speciale de colectare, unde brazii sunt preluați și transformați ulterior în materie primă pentru industrii precum cea a mobilei sau a hârtiei.

În Iași, cantitățile de brazi colectate în această perioadă sunt considerabile, operatorii de salubritate ridicând zilnic zeci sau chiar sute de pomi de la punctele gospodărești. Pentru a preveni situațiile în care brazii sunt abandonați pe spațiile publice, primăriile din întreaga țară derulează campanii gratuite de preluare, astfel încât cetățenii să poată scăpa de pomii uscați într-un mod organizat și ecologic.

Greşeala care îi poate amenda grav pe români

În București, fiecare sector are propriul program de colectare. În majoritatea zonelor, locuitorii pot lăsa brazii lângă pubelele stradale, de unde sunt ridicați zilnic de operatorii de salubritate. Există însă și excepții: în Sectorul 6, cetățenii trebuie să transporte personal brazii la centrele de colectare desemnate.

La Iași, deșeurile vegetale, inclusiv brazii, sunt ridicate din apropierea platformelor de gunoi, fiind ulterior transportate la punctele de colectare. După ce sunt adunați din oraș, brazii sunt duși la centre speciale, unde sunt tocați și pregătiți pentru reciclare.

Directorul Salubris, Cătălin Neculau, explică destinația finală a acestora:

„Vor deveni materie primă pentru industria celulozei şi hârtiei şi a mobilei. Rugăm frumos ca aceşti brazi să nu-i ardă, să nu-i arunce şi să-i depună corespunzător lângă punctele gospodăreşti.”

Greșeala care le scoate 5.000 de lei din buzunar

O altă soluție pusă la dispoziția populației este predarea brazilor în punctele de colectare organizate de marii retaileri, unde, în cadrul unor campanii, se oferă vouchere în schimbul pomilor aduși.

Astfel, cetățenii sunt încurajați să adopte un comportament responsabil și să contribuie la reciclarea materialelor vegetale. Pe lângă aspectele logistice, reprezentanții Bisericii reamintesc și semnificația simbolică a despodobirii bradului. Potrivit acestora, gestul are o încărcătură spirituală importantă.

Preotul Lucian Apopei subliniază:

„Despodobirea aceasta a bradului ne duce pe noi cu gândul la faptul că nu trebuie să ne punem nădejdea în lucrurile materiale ale lumii acesteia, ci să fim ancoreaţi cât mai mult în cele duhovniceşti. Sărbătoarea Crăciunului să dăinuiască în continuare în sufletul nostru.”

Depozitarea necorespunzătoare a brazilor, fie în tomberoane, fie pe spațiile verzi sau pe trotuare, este sancționată contravențional. La Iași, amenzile pentru persoanele fizice ajung la 500 de lei, iar pentru persoanele juridice la 2.500 de lei. În Capitală, sancțiunile sunt mai ridicate, fiind cuprinse între 2.000 și 5.000 de lei.

CITEŞTE ŞI: Concedieri masive în Româna, în 2026. Cine riscă să rămână fără locul de muncă

Impozit de 1500% mai mare pentru o categorie de mașini. Suma uriașă pe care trebuie să o achite un bucureștean

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

O mai ții minte pe Sanda Nicola? După ani de Belgia, s-a întors în România și a venit momentul confesiunilor. Ce a povestit despre ea și soț ACUM: ”Eu nu știam că sunt bolnavă și mă îndrept spre un cancer de col. 20 de ani mai târziu...”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?

FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă antrenoare din România, apariție spectaculoasă într-un costum special: „Ești Femeia Fantastică”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cristina Bâtlan se căsătorește civil! Cum a arătat femeia de afaceri în cea mai importantă zi. Cine este bărbatul care a cucerit-o
Click.ro
Cristina Bâtlan se căsătorește civil! Cum a arătat femeia de afaceri în cea mai importantă zi. Cine este bărbatul care a cucerit-o
Când se plătesc pensiile în decembrie 2026. Anunțul Poștei Române înainte de sărbătorile de iarnă
Digi 24
Când se plătesc pensiile în decembrie 2026. Anunțul Poștei Române înainte de sărbătorile de iarnă
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Digi24
Crin Antonescu, comparație bizară: „Georgescu e dus precum Horea, Cloşca şi Crişan, în fiecare zi, într-un camion, cu cătuşe”
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
Promotor.ro
Cauți să achiziționezi anvelope de iarnă de Black Friday? Dedeman are în ofertă o anvelopă la ofertă
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri de sub 100 lei de la Lidl
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Go4Games
GTA VI: Când începe preload-ul? Cât spațiu este necesar pe stocarea consolei
Mama copilului din Caracal care ar fi fost supus unei tentative de răpire rupe tăcerea: „Norocul lui a fost că este perspicace și a știut ce să facă”
Gandul.ro
Mama copilului din Caracal care ar fi fost supus unei tentative de răpire rupe tăcerea: „Norocul lui a fost că este perspicace și a știut ce să facă”
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT. A murit Nadia Santini! Ce se va întâmpla cu moștenirea ei?!
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia
Mediafax Spania
S-a anunțat TOP 100 CEI MAI BOGAȚI! Ce averi au și cine sunt aceștia