Un autocamion a fost izbit vineri in plin de un tren de calatori, la o trecere de nivel cu calea ferata din Odorheiu Secuiesc. Soferul a oprit autovehiculul pe sine, fiind strigat de seful sau, aflat in spatele masinii, moment in care trenul de calatori Odorhei-Sighisoara a lovit TIR-ul aflat pe calea ferata.
Soferul autocamionului tocmai plecase de cateva secunde de la sediul unei firme aflate la circa 10 metri de trecerea peste calea ferata, pe centura orasului. La un moment dat, seful soferului a strigat dupa conducatorul auto, care a oprit masina fix pe calea ferata, apoi au inceput sa discute, fara sa vada ca vine trenul. Garnitura CFR a lovit in plin autocamionul, pe care l-a tarat circa 10 metri pe sine pana s-a oprit. Accidentul s-a soldat cu doi raniti, din fericire nu foarte grav. Soferul a suferit o fractura de piramida nazala, iar conductorul de tren s-a taiat la fata cu geamurile locomotivei. Cei doi au fost dusi la spital pentru ingrijiri, apoi au fost lasati sa plece, nefiind necesara internarea. Circulatia feroviara in zona a fost blocata timp de trei ore, fiind necesara o macara pentru ridicarea TIR-ului de pe sine.