MOTOCILISM – Pilotul Daniel Onoriu îşi schimbă culoarea, dar nu şi năravul. Un nou design, acelaşi obiectiv

MOTOCILISM - Pilotul Daniel Onoriu îşi schimbă culoarea, dar nu şi năravul. Un nou design, acelaşi obiectiv

„După titlurile obţinute în karting şi în viteză în coasta, îmi doresc să am un titlu naţional şi în motociclism, în clasa cea mai mare. Am obţinut deja anul trecut titlul de Campion Naţional la clasa B, Debutanţi. Ştiu că nu va fi uşor, dar probabil că în sezonul viitor voi reuşi şi acest obiectiv”.

Onoriu nu a fost totuşi ocolit de ghinion. La unul din antrenamentele oficiale de pe circuitul de la Adâncată a fost protagonistul unui accident uşor, motocicletă făcând o piruetă în aer. „Am avariat puţin motocicletă de concurs, dar nimic grav, în schimb carenele s-au zgâriat urat. Sunt puţin supărat pentru că motocicletă era model 2016, nou-nouţă. Unii motociclişti mi-au spus să las carenele de curse zgâriate, să se vadă că a fost „muncită”, că şi cicatricile de pe corpul unui războinic. Dar mie îmi plac motocicletele impecabile. Am destule cicatrici eu pe corpul meu”.

De altfel, pilotul Daniel Onoriu a avut dintotdeauna cele mai frumoase şi mai colorate maşini de curse şi motociclete. „Pentru mine este o chestiune de respect pentru spectatori, pentru fanii mei. Îmi place că atât echipamentul, cât şi materialul meu de concurs să fie frumos şi bine îngrijit. Înainte de fiecare etapă îmi estetizez motocicletă, de cele mai multe ori îmi lipesc singur colantele partenerilor pentru că eu văd cel mai bine care e poziţia potrivită fiecăruia şi, în plus, mă şi relaxează colantarea în sine.”

Pentru cea de-a două etapă a Campionatului Naţional de Motociclism Viteză care va avea loc în acest week-end pentru circuitul de la Adâncată, Daniel Onoriu a pregătit un nou design, considerat de fanii săi de pe Facebook drept „cel mai frumos de până acum”.

„Sper să am şi un rezultat foarte bun, săptămâna această voi merge şi miercuri la circuit la antrenamente să îmi întru în formă pentru această a două etapă care se anunţă a fi foarte grea. Vor lua startul piloţi din toată Europa Centrală şi de Est, mulţi dintre ei foarte buni”, a declarat Onoriu.
 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine… încă mă simt atrăgătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine… încă mă simt atrăgătoare”
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alex Bogdan, declarație copleșitoare pentru soția sa, după ce Cătălina a întors scaunele la „Vocea României”: „Ea m-a ținut în viață”
Click.ro
Alex Bogdan, declarație copleșitoare pentru soția sa, după ce Cătălina a întors scaunele la „Vocea României”: „Ea m-a ținut în viață”
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Trump vede Crimeea drept teritoriu ucrainean, dar o crede înconjurată de ocean
Digi24
Trump vede Crimeea drept teritoriu ucrainean, dar o crede înconjurată de ocean
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Adio, Wi-Fi lent! Aparatul care mărește viteza e la reducere la Altex
go4it.ro
Adio, Wi-Fi lent! Aparatul care mărește viteza e la reducere la Altex
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Miruță s-a lăudat degeaba cu centimetrii de la Cernavodă. Raportul Comitetului interministerial Bala arată că lucrările au avut „eficienţă redusă”. Cât e nota de plată
Gandul.ro
Miruță s-a lăudat degeaba cu centimetrii de la Cernavodă. Raportul Comitetului interministerial Bala arată că lucrările au avut „eficienţă redusă”. Cât e nota de plată
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!