Monica Niculescu a pierdut meciul cu Andrea Petkovic, scor 6-0, 6-7, 3-6, iar scorul a devenit 3-1 în favoarea Germaniei, astfel că România a retrogradat din Grupa Mondială, după un an petrecut în elita tenisului. Monica Niculescu a beneficiat de două mingi de meci în setul al doilea.
Înfrângerea suferită de Simona Halep în partida cu Angelique Kerber a obligat-o pe Monica Niculescu să câştige confruntarea cu Andrea Petkovic, pentru ca România să mai spere la rămânerea în Grupa Mondială la FedCup, scrie MEDIAFAX.
Niculescu a început perfect meciul cu jucătoarea din Germania şi s-a impus în primul set cu 6-0. În manşa secundă au fost multe răsturnări de situaţie. Petkovic s-a distanţat repede la 4-1, însă sportiva din România a replicat imediat şi a egalat la 4. Mai mult, Monica Niculescu a câştigat împotriva serviciului la 5-5 şi a avut două mingi de meci. A fost momentul în care totul s-a întors în favoarea jucătoarei din Germania. Andrea Petkovic a făcut rebreak-ul şi a împins setul în tiebreak, pe care şi l-a adjudecat cu 7-1.
În decisiv, ambele jucătoare nu au reuşit să-şi câştige propriul serviciu în primele 7 gameuri, până la 4-3 pentru Petkovic, când sportiva din Germani s-a impus într-un game lung şi s-a apropiat la un singur punct de câştigarea meciului. Monica Niculescu a cedat presiunii, iar Andrea Petkovic a închis manşa cu 6-3. S-a terminat 6-0, 6-7, 3-6 şi România a retrogradat din Grupa Mondială, după 1-3 cu Germania la Cluj-Napoca.