Steagul României, cu gaură la mijloc, precum la Revoluție, fluturat în mulțimea de la Capitoliu

Publicat: 07/01/2021 | 08:33

Un steag al României, cu gaură la mijloc, precum la Revoluția din 1989, a fluturat în mijlocul manifestanților pro-Trump de la Capitoliu. Imaginile au fost surprinse de camerele NBC News.

Congresul american ar trebui să confirme rezultatul alegerilor miercuri, iar Joe Biden să fie inaugurat ca preşedinte pe 20 ianuarie. Doar că evenimentele au degenerat în ceea ce este o premieră pentru democrația americană. Imaginile au fost șocante, gaze lacrimogene, uz de forță și, din nefericire, morți și răniți. În toiul manifestației, care avea să conducă la violențe, un protestatar a purtat un steag al României, destul de mare, cu gaură la mijloc, precum cele de la Revoluția din 1989. (CITEȘTE ȘI: WITTER A BLOCAT CONTUL LUI DONALD TRUMP!)

Steagul României, cu gaură, ca la Revoluție, fluturat în mulțimea de la Capitoliu

Violențele din capitala Statelor Unite ai început în timpul validării rezultatelor alegerilor prezidențiale, unde Joe Biden a câștigat în fața lui Trump. Protestatarii s-au adunat în jurul Capitoliului, pe care l-au și ocupat puțin mai târziu. Congresul nu a mai continuat iar membrii acestuia au fost evacuați de serviciile secrete. După mai multe ore, timp în care s-au produs violențe în incinta Capitoliului, lucrurile s-au mai calmat iar membrii Congresului au revenit și au continuat procesul de validare. (NU RATA: CUM ARATĂ ȘI CINE ESTE FEMEIA UCISĂ LA CAPITOLIU! 14 ANI ÎN SLUJBA FORȚELOR AERIENE)

Mai mulți congresmani republicani îl acuză pe Trump de o încercare de lovitură de stat. Printre ei este și un susținător înfocat al președintelui în exercițiu, Mike Gallagher, acesta i-a cerut președintelui să pună capăt haosului care are în loc în aceste momente în DC. „Este gata. Alegerile s-au terminat. Nu am văzut niciodată așa ceva”, a declarat Gallagher. Republicanul Adam Kinzinger, membru al Camerei Reprezentanților, a scris un mesaj pe Twitter în care susține că intrarea cu forța în clădirea Capitolului este „o încercare de lovitură de stat.”

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult