Steaua e interesanta, dar n-am bani s-o cumpar

• Știri
Steaua e interesanta, dar n-am bani s-o cumpar

Andrei Trifan Fostul international sustine ca formatia patronata de Gigi Becali ramane un punct de referinta pentru investitorii din fotbalul romanesc. Satul de scandalul cu fanii, dar si dezamagit de evolutiile jucatorilor, Gigi Becali a decis sa vanda Steaua. E serios de data aceasta, a dat asigurari Mitica Dragomir. Imediat, speculatiile cu privire la posibilul viitor patron al ros-albastrilor au inceput sa curga. Printre numele rostite ca posibili succesori ai latifundiarului din Pipera a fost si cel al lui Gica Popescu. In viziunea oamenilor din fotbal, Baciul ar putea avea doua variante prin care sa preia clubul: cu ajutorul unor investitori straini sau ca partener al lui Gica Hagi. Ce spune insa fostul international despre aceasta ipoteza? Am auzit si eu aceste zvonuri. Despre ceea ce are de gand sa faca Gica Hagi nu stiu, dar in ceea ce ma priveste o spun raspicat: nu cumpar Steaua, pentru ca nu am banii necesari sa fac acest lucru. Ca sa conduci un club de asemenea nivel ai nevoie de un fond important, iar eu nu-l detin acum pentru aceasta activitate. Pot spune insa ca, pentru un investitor care ar fi dornic sa bage bani in fotbalul romanesc, Steaua ar fi cu siguranta cel mai interesant club din punct de vedere al traditiei, performantelor si al posibilitatilor de marketing, a declarat Gica Popescu pentru Cancan.

Dorit ca presedinte in Ghencea, cand antrena Hagi

Eventuala sosire la Steaua a lui Gica Popescu a mai fost de actualitate si in 2007, atunci cand actualul patron l-a dorit in functia de presedinte executiv. Gigi Becali visa la tandemul Popescu-Hagi dupa ce ajunsese la un acord cu Regele pentru postul de antrenor. Atunci, Baciul a declinat oferta lui Becali, considerand ca nu este momentul potrivit pentru ca el sa preia clubul ros-albastru.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine… încă mă simt atrăgătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Interpreta hitului „Spanish Guitar” sfidează îmbătrânirea. La aproape 60 de ani, arată ca la 30. „Dacă depinde de mine… încă mă simt atrăgătoare”
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Prosport.ro
FOTO. „Așa îmi imaginez că arată Femeia Fantastică”. Cea mai frumoasă jucătoare de rugby i-a cucerit pe fani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alex Bogdan, declarație copleșitoare pentru soția sa, după ce Cătălina a întors scaunele la „Vocea României”: „Ea m-a ținut în viață”
Click.ro
Alex Bogdan, declarație copleșitoare pentru soția sa, după ce Cătălina a întors scaunele la „Vocea României”: „Ea m-a ținut în viață”
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Digi 24
VIDEO. Momentul în care o adolescentă s-a ridicat din sicriu la propriul ei priveghi
Trump vede Crimeea drept teritoriu ucrainean, dar o crede înconjurată de ocean
Digi24
Trump vede Crimeea drept teritoriu ucrainean, dar o crede înconjurată de ocean
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
Promotor.ro
Tesla prezintă noua generație Roadster, cu tehnologii dezvoltate împreună cu SpaceX
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Adio, Wi-Fi lent! Aparatul care mărește viteza e la reducere la Altex
go4it.ro
Adio, Wi-Fi lent! Aparatul care mărește viteza e la reducere la Altex
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Miruță s-a lăudat degeaba cu centimetrii de la Cernavodă. Raportul Comitetului interministerial Bala arată că lucrările au avut „eficienţă redusă”. Cât e nota de plată
Gandul.ro
Miruță s-a lăudat degeaba cu centimetrii de la Cernavodă. Raportul Comitetului interministerial Bala arată că lucrările au avut „eficienţă redusă”. Cât e nota de plată
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!