Cetateanul italian suspectat in cazul asasinatului de la Oradea a recunoscut in fata politistilor ca l-a ucis pe barbatul de 35 de ani, spunand ca s-a razbunat pe acesta pentru o datorie si a descris in detaliu modul in care a comis crima.
Potrivit sefului Politiei Bihor, comisar-sef Adrian Bucur, cetateanul italian Zappa Aldisio Andrea a fost audiat, intr-o prima faza, la postul de politie din Tinca, localitate in care a fost prins. Potrivit Mediafax, cetateanul italian a spus ca l-a ucis pe oradean pentru o datorie, refuzand insa sa precizeze despre ce suma este vorba.
Cetateanul italian, care este stabilit la Arad, le-a spus politistilor ca in aceasta dimineata a venit la Oradea si l-a asteptat pe partenerul sau de afaceri in fata blocului, iar cand acesta a iesit din imobil i-a cerut sa ii dea banii. Italianul le-a spus anchetatorilor ca oradeanul ar fi inceput sa rada de el, ca intre ei a urmat un schimb de replici, dupa care el s-a intors la masina, strigand ca se va razbuna, a scos arma, s-a intors si a tras in barbatul de 35 de ani. Cetateanul italian urmeaza sa fie audiat si la Parchetul Tribunalului Bihor.
Potrivit unor surse judiciare, cetateanul italian Zappa Aldisio Andrea, in varsta de 58 de ani, este stabilit in judetul Arad si este patronul unei firme de comert cu material lemnos si alte materiale de constructie, fiind partener de afaceri cu victima. Italianul are autorizatie emisa de Serviciul de Arme al Politiei Arad pentru un pistol cu gaze. Crima, insa, a fost comisa cu arma de vanatoare a concubinei sale, femeia fiind din Arad. Mai mult, el a taiat teava armei de vanatoare.
„Un martor ocular a retinut o parte din numarul de inmatriculare al masinii si a fost data alarma in tot judetul, iar patrulele rurale din Tinca l-au oprit ca si cum l-ar opri pentru un control de rutina. El nici nu a realizat ca este urmarit”, a declarat seful Politiei Bihor, comisar-sef Adrian Bucur, citat de Mediafax.
Un barbat a fost impuscat pe strada, la Oradea! Suspectul a fost prins