Acasă » Trending » Țara „imună„ la coronavirus unde putem merge în vacanță vara aceasta

Țara „imună„ la coronavirus unde putem merge în vacanță vara aceasta

De: Cristina-Monica Popa 19/06/2020 | 22:01
Țara „imună„ la coronavirus unde putem merge în vacanță vara aceasta
Țara „imună„ la coronavirus unde putem merge în vacanță vara aceasta

În timp ce țări precum Italia sau Spania abia făceau față pandemiei de coronavirus, un stat a reușit să gestioneze atât de bine situația încât poate primi turiști în condiții normale. 

Totul a fost posibil grație unor măsuri luate de autorități. Testarea și urmărirea cazurilor de infectare cu Covid-19 s-au dovedit foarte eficiente și au dus la eliminarea aproape în totalitate a efectelor virusului. Barurile și restaurantele deja s-au umplut și islandezii par să își vadă mai departe de viață în ciuda pandemiei. 

Primele măsuri au fost luate de Islanda cu o lună înainte ca primul caz să fie confirmat, iar pe 15 iunie țara a deschis granițele și a eliminat aproape în totalitate restricțiile, scrie CNN. 

Ce trebuie să știi dacă mergi în vacanță în Islanda

Înainte de a intra în Islanda, turiștii trebuie să poarte mască în avion și în aeroport. 

Imediat după aterizare, călătorii vor fi testați pentru Covid-19, prin prelevarea unor probe de exudat nazal și faringian. Rezultatele vor fi primite câteva ore mai târziu, prin SMS. Românii pot merge în Islanda de pe 1 iulie și vor plăti 114 dolari pentru procesul de testare. 

Dacă un cetățean străin este pozitiv, va intra în carantină timp de 14 zile.

Până acum, Islanda a înregistrat doar 1.819 cazuri de infectare cu coronavirus și are una dintre cele mai scăzute rate de mortalitate din lume, de doar 3 la 100.000 de locuitori. 

Foto: pixabay.com

Urmărește Cancan.ro pe Google News
×