Trending

De-a râsul-plânsul! O blondă care primea totul de-a gata, șocată de modul în care se purtau oamenii, după ce a devenit brunetă: „Blondele se distrează mai mult”

Pandemia și Starea de Urgență ne-au îndemnat pe toți să ne găsim anumite activități, pentru a evita plictiseala. La acest lucru s-a gândit și o tânără pe nume Jodie Weston, o tânără influenceriță din Londra, care a apelat la un experiment social de toată frumusețea. Jodie Weston, o blondină din Londra a vrut să vadă […]
De-a râsul-plânsul! O blondă care primea totul de-a gata, șocată de modul în care se purtau oamenii, după ce a devenit brunetă: „Blondele se distrează mai mult”

Locuitorii din Bran, revoltați de o decizie a Primăriei prin care un supermarket Lidl va fi construit chiar în centrul comunei: ”Cei care ar trebui să ne ajute nu-și dau seama că noi păstrăm tradițiile în zonă, suntem sufletul Branului”

Fierbe Branul, se poate spune, iar această sintagmă nu este absolut deloc exagerată. Locuitorii comunei, dar și micii producători sau reprezentanți ai unor asociații din zonă, acuză autoritățile locale că vor să permită construirea unui supermarket Lidl chiar în centrul localității. O astfel de decizie, transmit cei care contestă, în primul rând, locația aleasă pentru […]
Locuitorii din Bran, revoltați de o decizie a Primăriei prin care un supermarket Lidl va fi construit chiar în centrul comunei: ”Cei care ar trebui să ne ajute nu-și dau seama că noi păstrăm tradițiile în zonă, suntem sufletul Branului”

Roxana Vancea, transformare uluitoare! Cât de mult a slăbit vedeta. „În general gătesc de dietă”

Roxana Vancea a avut una dintre cele mai spectaculoase schimbări de-a lungul timpului. La debutul în televiziune avea câteva kilograme în plus, iar mai apoi a ajuns să aibă un trup perfect conturat. Rezultatele surprinzătoare au venit cu unele sacrificii. Roxana Vancea s-a transformat și a ajuns să aibă unul dintre cele mai bine lucrate […]
Roxana Vancea, transformare uluitoare! Cât de mult a slăbit vedeta. „În general gătesc de dietă”

La 22 de ani, o tânără a ajuns să arate ca o păpușă din plastic. Cum s-a transformat, după ce a devenit dependentă de operații estetice

Are numai 22 de ani, dar a ajuns să arate ca o păpușă de plastic din cauza operațiilor estetice pe care și le-a făcut, până în prezent. Amber May este din Marea Britanie și a făcut o pasiune pentru bisturiu, astfel că după prima intervenție a decis că este timpul pentru altele. Atunci când nu […]
La 22 de ani, o tânără a ajuns să arate ca o păpușă din plastic. Cum s-a transformat, după ce a devenit dependentă de operații estetice

Alexandra Stan și-a dezamăgit colegii de la Survivor România. De ce a fost pusă la zid: ”Ești isterică”

Faimoșii sunt dezamăgiți de performanțele Alexandrei Stan, dar și de atitudinea cântăreței. Artista a fost pusă la zid de Zanni și Culiță Sterp. Înainte să intre în competiție, Alexandra Stan mărturisea că a decis să participe la acest reality-show ca să-și depășească limitele. Din păcate, însă, artista nu a reușit să își învingă fricile, iar […]
Alexandra Stan și-a dezamăgit colegii de la Survivor România. De ce a fost pusă la zid: ”Ești isterică”

Furtul a devenit o obișnuință! A dat spargerea la o croitorie pentru a sustrage un fier de călcat

Furtul a devenit o obișnuință pentru unii din locuitorii unui cartier din Constanța. Recent, un tânăr a dat o spargere la o croitorie pentru a fura un fier de călcat. Totul s-a întâmplat în mijlocul zilei, iar hoțul a fost extrem de relaxat. Un bărbat din Constanța a furat, în plină zi, dintr-o croitorie din […]
Furtul a devenit o obișnuință! A dat spargerea la o croitorie pentru a sustrage un fier de călcat

Jador o să fie uimit! Georgiana, fosta iubită, mesaj subtil pentru artistul aflat în Dominicană. Se gândește oare la o împăcare

Jador a lăsat viața de artist și a plecat în Republica Dominicană pentru a-și arăta calitățile sportive și pentru a uita de fost iubită, la care încă ține foarte mult. Artistul a vorbit despre Georgiana în show-ul Survivor România și pare că i-a trezit tinerei noi sentiment. Aflat în Republica Dominicană, Jador a recunoscut că […]
Jador o să fie uimit! Georgiana, fosta iubită, mesaj subtil pentru artistul aflat în Dominicană. Se gândește oare la o împăcare

Lover Boy de Brăila! Și-a trimis iubitele la prostituție în Germania și Austria

Un bărbat de 32 de ani, din Brăila, și-a trimis iubitele în Germania și Austria la prostituție. Individul a folosit metoda ”Lover boy”. Potrivit anchetatorilor, tânărul a racolat timp de aproape cinci ani, prin metoda “lover-boy”, patru femei din judeţele Buzău, Brăila şi Bacău, cu vârste între 30 şi 39 de ani, pe care le-a […]
Lover Boy de Brăila! Și-a trimis iubitele la prostituție în Germania și Austria

Ce cadou de lux a primit Cătălin Măruță, din partea Andrei. Prezentatorul de la Pro TV a împlinit 43 de ani

Astăzi, Cătălin Măruță împlinește vârsta de 43 de ani, motiv de bucurie pentru familia sa. Andra i-a oferit un cadou de lux soțului său, dar nici cei doi copii pe care îi are nu s-au lăsat mai prejos.  Andra i-a oferit lui Cătălin Măruță un cadou de zile mari, cu ocazia zilei sale de naștere. […]
Ce cadou de lux a primit Cătălin Măruță, din partea Andrei. Prezentatorul de la Pro TV a împlinit 43 de ani

Profesorul din Piatra Neamț, care i-a cerut poze nud unei eleve, a demisionat de la liceul unde profesa

Profesorul de matematică, Cristian Pipirigeanu, de la Liceul Tehnologic Dimitrie Leonida din Piatră Neamț, și-a dat demisia de la liceul unde profesa după ce a fost acuzat că i-a cerut poze nud unei eleve. În continuare, însă, profesorul predă la alte două licee din oraș: “Domnul profesor este titular în trei unităţi şcolare şi eu […]
Profesorul din Piatra Neamț, care i-a cerut poze nud unei eleve, a demisionat de la liceul unde profesa

Cum s-a tuns Smiley, după ce a fost surprins de CANCAN.RO cu Gina Pistol, la frizerie. Fanii au fost uimiți

Smiley și Gina Pistol se pregătesc pentru momentul în care vor deveni părinți. Cum ziua cea mare se apropie cu repeziciune, preparativele sunt în toi. Așa se face că Smiley s-a tuns, deși, acum câteva zile, „amenința” că își va lăsa mustață dacă va fi nevoit să-și taie părul și în 2021. CANCAN.RO a obținut […]
Cum s-a tuns Smiley, după ce a fost surprins de CANCAN.RO cu Gina Pistol, la frizerie. Fanii au fost uimiți

Un bărbat de 31 de ani a dispărut de acasă! Familia este disperată. „Ajutați-ne să îl găsim! Suferea de depresie”

Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Brăila, a fost dat dispărut. Familia acestuia este disperată și cere ajutorul oricărei persoane deține informații despre el. Se pare că tânărul suferă de depresie și trebuia să fie sub tratament. Iordache Silviu Claudiu este dat dispărut de luni. Acesta a plecat de acasă în jurul […]
Un bărbat de 31 de ani a dispărut de acasă! Familia este disperată. „Ajutați-ne să îl găsim! Suferea de depresie”

Soțul Narcisei Moisa s-a afișat cu amanta! Artista a făcut publică infidelitatea lui Yoannes

Se iubeau și se susțineau necondiționat, iar vestea despărțirii lor a căzut ca un trăsnet. Narcisa Moisa și soțul ei au ajuns la cuțite, după ce artista a făcut publică infidelitatea lui Yoannes. În urmă cu puțin timp, Narcisa Moisa a aflat că soțul îi este infidel. Rănită în orgoliu, bruneta a recurs la un […]
Soțul Narcisei Moisa s-a afișat cu amanta! Artista a făcut publică infidelitatea lui Yoannes

Judecătorii au decis. Ce pedeapsă a primit milionarul care a ucis un tânăr pe trecerea de pietoni

Daniel Pavel Dumitraș, unul dintre cei mai influenți oameni de afaceri din Cluj, cel care a accidentat mortal un tânăr pe trecerea de pietoni, și-a aflat pedeapsa. Pe data de 25 iunie 2019, milionarul Daniel Pavel Dumitraș a produs un accident mortal, după ce a trecut peste un tânăr, pe trecerea de pietoni, virând pe […]
Judecătorii au decis. Ce pedeapsă a primit milionarul care a ucis un tânăr pe trecerea de pietoni

Divorț răsunător în showbiz-ul internațional! Elliot Page și Emma Portner au pus capăt unei căsnicii de trei ani

Un divorț surprinzător are loc în showbiz-ul internațional. Elliot Page și Emma Portner au decis să pună capăt unei căsnicii de trei ani. Anunțul a fost făcut chiar de cei doi. Gurile rele au speculat ruptura dintre Elliot Page și Emma Portner chiar de vara trecută, atunci când a avut loc o despărțire de scurtă […]
Divorț răsunător în showbiz-ul internațional! Elliot Page și Emma Portner au pus capăt unei căsnicii de trei ani

Bancul zilei | Salut, ești bun la matematică?

O nouă zi, un nou banc și o nouă sursă de amuzament. Ce se întâmplă atunci când o persoană se consideră pricepută la matematică dar, în schimb, habar nu are ce spune? În topul bancurilor despre Bulă, Maria și Ion, blonde și politicieni se află și bancurile cu matematică. Atunci când un tovarăș îți cere […]
Bancul zilei | Salut, ești bun la matematică?

Oana Radu se pregătește să devină mămică? Modul în care s-a dat de gol: “Particip gravidă” | FOTO

“Oana Radu se pregătește să devină mămică?”– aceasta este marea întrebare pe care o au fanii pentru cântăreața de 27 de ani! Și asta pentru că ea s-ar fi dat de gol printr-o postare făcută pe canalul de YouTube. Soția lui Cătălin Dobrescu a urcat pe celebra platformă video un clip care are trecut în […]
Oana Radu se pregătește să devină mămică? Modul în care s-a dat de gol: “Particip gravidă” | FOTO

Ucigașul liderului clanului Sadoveanu a fost prins! Polițiștii români au sărit în ajutorul autorităților din SUA

Alișor Sadoveanu, liderul clanului Sadoveanu, a fost asasinat săptămâna trecută în Los Angeles. La scurt timp, autoritățile din SUA au reușit să îl prindă pe criminal, cu ajutorul polițiștilor români. Crima s-a petrecut săptămâna trecută, când Aurel Trandafir, zis Alișor Sadoveanu, era la o nuntă românească organizată într-un local din Los Angeles. La petrecere și-a […]
Ucigașul liderului clanului Sadoveanu a fost prins! Polițiștii români au sărit în ajutorul autorităților din SUA

Narcisa Moisa, reacție șocantă după ce Yoannes a anunțat despărțirea. Artista l-a implorat să o ierte, cu ochii în lacrimi: „Mai bine mor”

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Narcisa Moisa și soțul ei, Yoannes, și-au spus adio după ani întregi de relație. Cei doi au decis de comun acord să-și crească cei doi copii în relații de prietenie și se pare că scandalul dintre ei a pornit de la faptul că artista a făcut […]
Narcisa Moisa, reacție șocantă după ce Yoannes a anunțat despărțirea. Artista l-a implorat să o ierte, cu ochii în lacrimi: „Mai bine mor”

Interlopul român, executat în stil mafiot în S.U.A, ducea o viață de lux peste hotare

Interlopul român, executat în stil mafiot în S.U.A, ducea o viață de lux peste hotare. Alișăr Sadoveanu se plimba cu bolizi în valoare de zeci de mii de euro pe străzile din Los Angeles. Aurel Trandafir, zis Alișor Sadoveanu, era urmărit internațional de autoritățile române încă din anul 2018, când a fost condamnat, în lipsă, […]
Interlopul român, executat în stil mafiot în S.U.A, ducea o viață de lux peste hotare

Accident grav pe bulevardul Theodor Pallady din Capitală! Șoferul unui autoturism și-a pierdut viața

Un accident grav a avut loc astăzi pe bulevardul Theodor Pallady din Capitală. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului, iar mașina a intrat într-un copac, ricoșând mai apoi și în alte autoturisme. Accidentul s-a produs, astăzi, în jurul orei 14.20, atunci când şoferul aflat la volanul unui Mercedes a pierdut controlul direcţiei, cel mai […]
Accident grav pe bulevardul Theodor Pallady din Capitală! Șoferul unui autoturism și-a pierdut viața

Zi neagră în lumea fotbalului. A murit un celebru antrenor

Este zi de doliu în lumea fotbalului, după ce un mare antrenor legendar s-a stins din viață. Este vorba despre Josef Venglos, unul din cei mai reputați antrenori și primul tehncian din afara Marii Britanii care a pătruns în prima divizie din Anglia. Încă un nume care a făcut istorie în fotbal a părăsit această […]
Zi neagră în lumea fotbalului. A murit un celebru antrenor

Laura Andreșan își dorește împăcarea cu Grasu XXL? Mesajul sfâșietor transmis public: “Îmi pare rău pentru neputință”

“Laura Andreșan își dorește împăcarea cu Grasu XXL?” – asta intuiesc acum câțiva dintre fanii vedetei după ce au văzut mesajul sfâșietor transmis public astăzi. Postarea fostei partenere a cântărețului se încheie cu următoarea precizare: “Îmi pare rău pentru neputință”. Ei au o fetiță care va împlini doi anișori în vara acestui an. Laura Andreșan […]
Laura Andreșan își dorește împăcarea cu Grasu XXL? Mesajul sfâșietor transmis public: “Îmi pare rău pentru neputință”

Diplomatul rus Alexey Krivoshev, declarat ”persona non grata” în Albania

Albania l-a expulzat pe diplomatul rus, Alexey Krivoshev, pentru ”încălcarea repetată a restricțiilor legate de coronavirus” impuse de acest stat. În data de 21 ianuarie 2020, Guvernul albanez l-a expulzat din țară pe diplomatul rus Alexey KRIVOSHEV pentru încălcări repetate ale restricțiilor COVID-19. Ministerul Afacerilor Externe din Albania i-a acordat 72 de ore lui KRIVOSHEV […]
Diplomatul rus Alexey Krivoshev, declarat ”persona non grata” în Albania

Marea dilemă de la Survivor România 2021. Știe sau nu să citească Jador?

Știe sau nu să citească Jador? Este întrebarea care stă pe buzele multor fani, după ce artistul a primit mesaje de la apropiați și l-a pus pe Culiță Sterp să le citească cu voce tare. La sfârșitul săptămânii trecute, concurenții de la Survivor România au primit mesaje de la prietenii dragi de acasă. Doar că […]
Marea dilemă de la Survivor România 2021. Știe sau nu să citească Jador?

Victor Slav, prima reacție după ce CANCAN.RO l-a prins în compania Biancăi Drăgușanu: „Fericiți”

Zilele trecute, Victor Slav a fost surprins de CANCAN.RO în compania Biancăi Drăgușanu, iar acum, fostul băiat de la meteo a avut o primă reacție.  Pe contul său de Instagram, Victor Slav a postat o fotografie cu micuța Sofia, în compania căreia deseori se simte și el un copil. Fostul soț al Biancăi Drăgușanu le-a […]
Victor Slav, prima reacție după ce CANCAN.RO l-a prins în compania Biancăi Drăgușanu: „Fericiți”

Costi Ioniță, filmat în ipostaze tandre alături de o mulatră după eliminarea de la Survivor România. Din Republica Dominicană, pleacă direct în SUA | FOTO

Costi Ioniță a sărbătorit experiența trăită la “Survivor România” cu o petrecere pe care a organizat-o la scurt timp după ce a fost eliminat. Într-o înregistrare apărută pe social media, celebrul compozitor apare în ipostaze tandre alături de o mulatră. Cei doi dansează lasciv, iar atingerile dintre ei nu au lipsit. Conform declarațiilor sale, artistul […]
Costi Ioniță, filmat în ipostaze tandre alături de o mulatră după eliminarea de la Survivor România. Din Republica Dominicană, pleacă direct în SUA | FOTO

Decizia uluitoare pe care a luat-o Patrick, fiul Elodiei Ghinescu: ”A existat o astfel de cerere formulată”

Patrick, fiul Elodiei Ghinescu și a lui Cristian Cioacă a ajuns la vârsta de 15 ani. După dispariția mamei sale, adolescentul este în îngrijirea surorii lui Cioacă, iar acum a luat o decizie radicală. Băiatul avocatei Elodia și al lui Cristian Cioacă locuiește de ani buni cu mătușa lui și este ferit de ochii curioșilor. […]
Decizia uluitoare pe care a luat-o Patrick, fiul Elodiei Ghinescu: ”A existat o astfel de cerere formulată”

Prima reacție a Biancăi Drăgușanu, după ce a fost prinsă cu Victor Slav: „Te iubesc”

Deși a anunțat că urmează să se căsătorească cu Gabi Bădălău, Bianca Drăgușanu se pare că nu poate să stea prea mult timp departe de Victor Slav. Zilele trecute, blondina a fost „prinsă” în fapt alături de fostul soț, Victor Slav și deși micuța Sofia a fost motivul întâlnirii lor, se pare că flacăra dragostei […]
Prima reacție a Biancăi Drăgușanu, după ce a fost prinsă cu Victor Slav: „Te iubesc”

Ghinioanele se țin lanț de ea! Anca Serea a mai pierdut un proces cu școala privată a copiilor ei

Anca Serea a mai pierdut un proces cu școala privată a copiilor ei. Vedeta are de plătit o rată de aproape 2.200 de euro, după decizia luată de instanță. Familia Ancăi Serea a fost afectată grav de pandemie. Potrivit unor surse, se pare că ea și soțul său au acumulat câteva datorii. Anca Serea și Adi Sână […]
Ghinioanele se țin lanț de ea! Anca Serea a mai pierdut un proces cu școala privată a copiilor ei

Monica Gabor și-a revăzut sora după 2 ani în Dubai! Mesajul publicat de Ramona Gabor: “Bine ai venit acasă! În sfârșit, împreună”

Bucurie fără margini în sufletele surorilor Gabor! Având în vedere că restricțiile impuse din cauza pandemiei s-au mai relaxat în unele state, iubita lui Mr. Pink a decis să își viziteze sora care este stabilită de multă vreme în Emiratele Arabe Unite. La scurt timp după ce și-a strâns sora în brațe, Ramona Gabor a […]
Monica Gabor și-a revăzut sora după 2 ani în Dubai! Mesajul publicat de Ramona Gabor: “Bine ai venit acasă! În sfârșit, împreună”

Și-a părăsit soțul pentru un tânăr egiptean în vârstă de 24 de ani, dar și-a luat țeapa vieții sale

Joanna Girling, din Norfolk, și-a părăsit soțul după 20 de ani de căsnicie pentru un tânăr în vârstă de 24 de ani. Femeia, însă, și-a luat țeapa vieții sale după decizia radicală pe care a luat-o. Joanna era în vacanță, în Sharm El-Sheik, cu John. Cei doi soți au vrut să se relaxeze câteva zile […]
Și-a părăsit soțul pentru un tânăr egiptean în vârstă de 24 de ani, dar și-a luat țeapa vieții sale

Bianca Drăgușanu l-a rănit pe Gabi Bădălău încă de la începutul relației. Avem dovezile cu gestul dureros făcut | FOTO

Aparent, în povestea de dragoste dintre Bianca Drăgușanu și Gabi Bădălău curge doar lapte și miere, după cum i-au dat de gol câțiva dintre apropiații lor. Însă, fosta prezentatoare l-a rănit pe bărbatul iubit încă de când au decis să formeze un cuplu. În rândurile de mai jos vă dezvăluim dovezile cu gestul dureros făcut […]
Bianca Drăgușanu l-a rănit pe Gabi Bădălău încă de la începutul relației. Avem dovezile cu gestul dureros făcut | FOTO

Petre Roman, declarații spumoase despre începutul relației cu Silvia Chifiriuc: ”Mi-am pierdut mințile”

Petre Roman a făcut declarații spumoase despre începutul relației cu Silvia Chifiriuc, în cadrul emisiunii ”40 de întrebări cu Denise Rifai”. Silvia Chifiriuc și Petre Roman trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de peste un deceniu și au un băiat de 11 ani. În ciuda faptului că nimeni nu le dădea vreo șansă, cei doi […]
Petre Roman, declarații spumoase despre începutul relației cu Silvia Chifiriuc: ”Mi-am pierdut mințile”

Doi frați din Bârlad, condamnați la aproape 200 de ani de închisoare pentru proxenetism și violență extremă

Membrii clanului Săndulache au fost condamnati recent în Spania, la încă73 de ani de închisoare, pe lângă cei 108 ani pe care îi aveau deja din 2018. Sebastian și Cristian Alin au terorizat, umilit și bătut mai multe femei pe care le obligau, apoi, să întrețină relații sexuale cu diverși bărbați. Cei doi au fost […]
Doi frați din Bârlad, condamnați la aproape 200 de ani de închisoare pentru proxenetism și violență extremă

Bancul zilei | Ce a pățit un bărbat după ce i-a cerut o bere soției sale

Atenție, dragi cititori! Bancul zilei va stârni hohote de râs. Ce a pățit un bărbat când i-a cerut o bere soției sale? Ei bine, noi avem răspunsul.  Un bărbat stătea în sufragerie și butona telefonul și mai trăgea un ochi la televizor. La un moment dat, i s-a făcut poftă de o bere așa că […]
Bancul zilei | Ce a pățit un bărbat după ce i-a cerut o bere soției sale

Mirabela Dauer s-a vaccinat anti-COVID „Voiam să mă vaccineze și în brațul drept, să nu mai vin și a doua oară”

Mirabela Dauer, în vârstă de 72 de ani, s-a vaccinat împotriva noului coronavirus. Cântăreața a mărturisit că nici nu a simțit acul. Invitată la emisiunea „Neatza cu Răzvan și Dani”, Mirabela Dauer a povestit despre experiența vaccinului anti-COVID. „Am fost și m-am vaccinat, totul este extraordinar, nu am simțit nimic, absolut nimic. Eram acolo cu […]
Mirabela Dauer s-a vaccinat anti-COVID „Voiam să mă vaccineze și în brațul drept, să nu mai vin și a doua oară”

Primarul din Caracal, testat pozitiv cu temutul COVID-19 după ce a fost vaccinat: “Întârzierea apariției lui mi-a furat câțiva prieteni dragi. Dumnezeu să îi aibă în pază!”

Dumitru Liviu Radu a fost testat pozitiv cu temutul COVID-19 la nici două săptămâni după ce s-a vaccinat. Primarul orașului Caracal a transmis un mesaj emoționant după ce i-a fost administrată prima doză în spital. Primarul din Caracal, infectat cu SARS-CoV-2 după ce a fost vaccinat În vârstă de 56 de ani, Dumitru Liviu Radu […]
Primarul din Caracal, testat pozitiv cu temutul COVID-19 după ce a fost vaccinat: “Întârzierea apariției lui mi-a furat câțiva prieteni dragi. Dumnezeu să îi aibă în pază!”

S-a aflat ce a spus Bianca Drăgușanu în schimbul de mesaje cu fosta parteneră a lui Gabi Bădălău: “I-ar fi deranjat pe copii”. Ce le-a transmis Claudia Pătrășcanu înainte de nuntă

Claudia Pătrășcanu a decis să spună lucrurilor pe nume în legătură cu schimbul de mesaje pe care l-a avut cu Bianca Drăgușanu în timp ce aceasta se afla în vacanțe exotice cu iubitul ei, Gabi Bădălău. Potrivit declarațiilor cântăreței, ea i-a trimis informații decente și le-a transmis o urare neașteptată înainte de nuntă. Claudia Pătrășcanu, […]
S-a aflat ce a spus Bianca Drăgușanu în schimbul de mesaje cu fosta parteneră a lui Gabi Bădălău: “I-ar fi deranjat pe copii”. Ce le-a transmis Claudia Pătrășcanu înainte de nuntă

O bătrână de 82 de ani a fost lovită pe trecerea de pietoni de o mașină a poliției, în Vrancea

O bătrână care traversa strada în zona unei treceri de pietoni, dintr-o localitate din Vrancea, a fost lovită, miercuri, de o mașină de poliție care mergea la un eveniment având semnalele acustice și luminoase în funcțiune, anunță IPJ Vrancea. „În jurul orei 10.15, o autospecială de poliție care se deplasa la locul producerii unui eveniment […]
O bătrână de 82 de ani a fost lovită pe trecerea de pietoni de o mașină a poliției, în Vrancea

Medicii români au dezvăluit câți oameni au fost răpuși de COVID-19 în ultimele ore. Cercetătorii au anunțat că o persoană se infectează la fiecare 7 secunde

Oficialii din cadrul Grupului de Comunicare Strategică au fost informați de medicii din toate orașele României în legătură cu numărul oamenilor care au fost răpuși de COVID-19 în ultimele ore. Conform datelor furnizate azi, 18.015 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat pe teritoriul țării noastre. Peste hotare, o echipă de cercetători a anunțat […]
Medicii români au dezvăluit câți oameni au fost răpuși de COVID-19 în ultimele ore. Cercetătorii au anunțat că o persoană se infectează la fiecare 7 secunde

Bill Gates, despre conspirațiile pandemice de care este acuzat „Nebunie și răutate”

Cofondatorul Microsoft Bill Gates a declarat pentru Reuters că a fost șocat de mulțimea teoriilor conspiraționiste de la începutul pandemiei COVID-19 până în prezent, în ceea ce îl privește. Filantropul a precizat că toate lucrurile spuse despre el sunt „nebunești”. Într-un interviu acordat Reuters, Gates a spus că milioanele de postări online sunt, de fapt, „teorii […]
Bill Gates, despre conspirațiile pandemice de care este acuzat „Nebunie și răutate”

Coronavirus România, 27 ianuarie: la cât a ajuns bilanțul infectărilor! În toate statele din Europa este alertă din cauza noilor tulpini de COVID

Grupul de Comunicare Strategică a dezvăluit în jurul orei 13:00 ultimele informații în legătură cu bilanțul infectărilor cu virusul SARS-COV-2 pe teritoriul României. Pe de altă parte, în toate statele din Europa este alertă din cauza noilor tulpini de COVID. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.174 […]
Coronavirus România, 27 ianuarie: la cât a ajuns bilanțul infectărilor! În toate statele din Europa este alertă din cauza noilor tulpini de COVID

Medicul Virgil Musta, despre persoanele depistate pozitiv cu COVID-19 după prima doză de vaccin. Ce au de făcut în acest caz

Mai multe cazuri de infectări cu coronavirus au fost depistate și în România la scurt timp după efectuarea primei doze de vaccin împotriva COVID-19. Deși cercetătorii nu au găsit dovezi că există o legătură între vaccinare și infectarea cu noul coronavirus, cei care se află într-o astfel de situație se confruntă cu o dilemă: în […]
Medicul Virgil Musta, despre persoanele depistate pozitiv cu COVID-19 după prima doză de vaccin. Ce au de făcut în acest caz

Încă un incident tulburător, întâmplat într-un spital de psihiatrie. O asistentă, înjunghiată de un pacient internat pentru omor

Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă din Ştei a fost „gazda” unul incident șocant. O asistentă a fost înjunghiată în cursul dimineții de miercuri, 27 ianuarie, de un pacient care se afla sub tratament de mai mulți ani. Potrivit primelor informații, se pare că ar fi internat pentru omor, potrivit unor surse citate […]
Încă un incident tulburător, întâmplat într-un spital de psihiatrie. O asistentă, înjunghiată de un pacient internat pentru omor

Se vor face angajări la MAI. Anunțul făcut de ministrul de Interne, Lucian Bode

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat marți seară, în cadrul emisiunii “Dosar de politician”, că își dorește să rezolve problema împuterniciților pe funcții din cadrul Ministerului și să fie organizate concursuri în mod transparent, la care să participe persoane bune pregătite. “Nu voi fi spectator la ce se întâmplă în MAI”, a dat asigurări […]
Se vor face angajări la MAI. Anunțul făcut de ministrul de Interne, Lucian Bode

Ce se întâmplă în organismul unui om după ce ia Ivermectină ca să se vindece de COVID-19! Avertismentul dur lansat de Alexandru Rafila

Alexandru Rafila a făcut declarații acide la adresa medicului român din SUA care recomandă Ivermectină pentru tratarea infecției cu SARS-COV-2. Reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății a dezvăluit ce poate simți o persoană dacă ia medicamentul pentru uz veterinar, despre care unii specialiști susțin că are rezultate bune în lupta cu temutul COVID-19. Ioan […]
Ce se întâmplă în organismul unui om după ce ia Ivermectină ca să se vindece de COVID-19! Avertismentul dur lansat de Alexandru Rafila

Cod portocaliu de viscol și ninsori în sudul țării. Ce spun meteorologii

Meteorologii au emis miercuri dimineața un cod portocaliu de viscol și ninsori abundente până la ora 21.00, care vizează județele Constanța și Tulcea. În cursul zilei de miercuri, 27 ianuarie, în județele Constanța și Tulcea vor fi intensificări susținute ale vântului, cu rafale de 70… 80 km/h, va ninge însemnat cantitativ, zăpada va fi viscolită […]
Cod portocaliu de viscol și ninsori în sudul țării. Ce spun meteorologii

Discuție fabuloasă dintre Antonia și o fană: „Ai silicoane?”. Răspunsul surprinzător al artistei

Mereu atentă atunci când vine vorba despre fanii săi din mediul virtual, Antonia a reușit să îi distreze cu o replică mai delicată pe care o admiratoare i-a adresat-o. După ce a postat o fotografie în mediul online în care i se vedeau sânii perfect conturați, urmăritorii au lăudat-o. O fană a întrebat-o dacă are […]
Discuție fabuloasă dintre Antonia și o fană: „Ai silicoane?”. Răspunsul surprinzător al artistei

Florin Călinescu s-a luptat cu virusul SARS-CoV-2 în secret: “Nu am comorbidităţi”. Care este starea de sănătate a juratului de la “Românii au talent” și ce părere are despre vaccin

În vârstă de 64 de ani, Florin Călinescu a mărturisit în cadrul unui interviu că s-a luptat cu virusul SARS-CoV-2 în secret. Juratul emisiunii “Românii au talent” a precizat că nu are comorbidităţi, iar forma bolii pe care a contractat-o a fost una ușoară. În timpul declarațiilor, actorul a făcut o glumă despre infecția cu […]
Florin Călinescu s-a luptat cu virusul SARS-CoV-2 în secret: “Nu am comorbidităţi”. Care este starea de sănătate a juratului de la “Românii au talent” și ce părere are despre vaccin

Peste 100.000 de cadre didactice s-au programat pe platforma de vaccinare. Preoții sunt cei mai puțini la înscriere

Peste 100.000 de profesori și angajați din școli s-au înscris pe platform online de vaccinare anti-COVID, din data de 15 ianuarie, până marți, 26 ianuarie. Din categora meseriilor, preoții sunt în coada listei. 540.248 de români care practică ceea ce legea numește „profesii esențiale” au fost înscriși de angajator în platforma de vaccinare, „începând cu […]
Peste 100.000 de cadre didactice s-au programat pe platforma de vaccinare. Preoții sunt cei mai puțini la înscriere

Măsuri stricte impuse de autorități, înainte de începerea școlilor. Ce vor fi șoferii să obligați să facă

Redeschirea școlilor obligă autoritățile locale să impună măsuri în plus pentru a îi proteja pe cei mici și familiile lor, în contextul pandemiei de coronavirus.  Spre exemplu, autoritățile din Argeș vor prioritate în trafic, astfel încât elevii să nu stea mai mult de 15 minute într-un mijloc de transport. Reprezentanții primăriei Argeș au cerut o […]
Măsuri stricte impuse de autorități, înainte de începerea școlilor. Ce vor fi șoferii să obligați să facă

Harta noilor restricții din Europa. „Bătrânul continent”, blocat din cauza mutațiilor noului coronavirusului

În timp ce campaniile de vaccinare din toate țările se extind, din ce în ce mai multe stare europene se „baricadează” de frica răspândirii necontrolate a variantei britanice a coronavirusului, mult mai contagioasă decât cea inițială. Jurnaliștii de la Euronews a făcut o listă a restricțiilor impuse acum în toate țările europene. Cele mai multe se […]
Harta noilor restricții din Europa. „Bătrânul continent”, blocat din cauza mutațiilor noului coronavirusului

Liviu Vârciu, strigăt de ajutor pe internet, de la munte. Pepe a venit special de la București să-l ajute

Liviu Vârciu, strigăt de ajutor pe internet! Prezentatorul de la Antena 1 și-a pierdut cheia mașinii la munte, pe pârtie. Îngrijorat fiind, a apelat la internauți pentru a o găsi. Pepe a fost cel care l-a salvat cu o dublură pe care o avea la București. Peripeție zdravănă pentru Liviu Vârciu la munte. Plecat cu […]
Liviu Vârciu, strigăt de ajutor pe internet, de la munte. Pepe a venit special de la București să-l ajute

Avertisment privind folosirea ivermectinei pentru tratarea coronavirusului: „Poate avea consecinţe dintre cele mai grave asupra sănătăţii umane”

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a lansat un avertisment pentru cei care au golit farmaciile veterinare de ivermectină, un medicament despre care se presupune că este foarte eficient în tratarea coronavirusului. ANSVSA spune că toate produsele medicinale veterinare care conţin ivermectină sunt autorizate doar pentru utilizarea la animale şi trebuie folosite […]
Avertisment privind folosirea ivermectinei pentru tratarea coronavirusului: „Poate avea consecinţe dintre cele mai grave asupra sănătăţii umane”

Ce se întâmplă acum cu relația dintre Armin Nicoară și Claudia Puican: „Nu vreau să fac….”

După ce s-a zvonit că ar fi la un pas să rupă relația, Armin Nicoară și Claudia Puican au decis să vorbească despre ce se întâmplă între ei, în direct. la TV. Concret, saxofonistul a dezvăluit că el și iubita lui sunt foarte bine în acest moment. Ba mai mult, vacanța exotică din care tocmai […]
Ce se întâmplă acum cu relația dintre Armin Nicoară și Claudia Puican: „Nu vreau să fac....”

O fostă concurentă de la „Insula Iubirii” se mărită! Nico i-a spus „DA” unui tânăr pe care l-a cunoscut în afara competiției

Nicoleta Molnar, o fostă concurentă de la Insula Iubirii, care a participat în urmă cu câțiva ani alături de Cătălin, iubitul ei de atunci, și-a găsit alesul inimii care o va conduce la altar. Frumoasa șatenă a dat vestea cea mare, plină de entuziasm și fericire pe chip, pe contul ei de socializare. ”#isaidYes ?❤️ […]
O fostă concurentă de la „Insula Iubirii” se mărită! Nico i-a spus „DA” unui tânăr pe care l-a cunoscut în afara competiției

O ceartă dintre Brigitte și fiica sa l-a scos din sărite pe Florin Pastramă: „Nu urla că-ți trag una”

Florin Pastramă și-a pierdut răbdarea după ultima ceartă dintre Brigitte și fiica sa, Sara. Se pare că tot scandalul a pornit de la faptul că adolescenta a decis să și „redecoreze”  camera, fără să îi spună mamei ei.  Sara a crescut și s-a transformat într-o adolescentă rebelă, iar lucrul ăsta nu prea îi convine lui […]
O ceartă dintre Brigitte și fiica sa l-a scos din sărite pe Florin Pastramă: „Nu urla că-ți trag una”

Bancul zilei. Cum se comportă popoarele in timpul unei campanii de vaccinare

Începe-ți ziua cu o porție de amuzament! Terapia prin râs poate începe în fiecare zi cu un banc bun. Iată care este propunerea noastră pentru astăzi: Un român, un neamț, un englez și un francez se duc să-și facă vaccinul anti-Covid. Șef la vaccinări era Scaraoțchi. Îl pune Scaraoțchi pe englez să-și facă primul vaccinul. […]
Bancul zilei. Cum se comportă popoarele in timpul unei campanii de vaccinare

Islanda, prima țară din spațiul Schengen care adoptă pașaportul de vaccinare

Islanda va facilita deplasarea cu ajutorul pașapoartelor de vaccinare. Statul a emis primele certificate pentru imunizarea împotriva COVID-19. Anunțul a fost făcut de autoritățile de la Reykyjavik pentru AFP, citat de stiridiaspora.ro. Islanda este una din primele țări care eliberează pașaportul de vaccinare, controversat la nivelul UE. Pentru certificatele digitale sunt eligibile 4.800 de persoane, a […]
Islanda, prima țară din spațiul Schengen care adoptă pașaportul de vaccinare