Turismul, în picaj. De la criza de după 2010 la fragilitatea de azi

În urmă cu 15 ani, imediat după criza financiară globală, turismul românesc intra într-o zonă de avarie severă. Hoteluri goale, agenții închise, români care renunțau la vacanțe și un discurs oficial rupt de realitate. Privind cifrele de atunci și comparându-le cu datele din 2025, apare o întrebare incomodă: cât de mult am evoluat, de fapt?

2010–2011 perioada când cifrele au demolat optimismul oficial

Anul 2010 a fost, pentru turismul românesc, mai mult decât un simplu an prost. A fost momentul în care fragilitatea sistemului a devenit imposibil de mascat. Potrivit datelor publicate de Eurostat, România a înregistrat cea mai mare scădere din Uniunea Europeană a numărului de înnoptări în structurile turistice.

Concret, România a raportat 15,1 milioane de înnoptări în hoteluri și alte stabilimente similare, în scădere cu 8,7% față de 2009. Într-un context european în care alte state afectate de criză – Grecia, Marea Britanie, Italia – înregistrau scăderi mult mai temperate, România ieșea în evidență prin amplitudinea declinului.

Contrastul era și mai dureros dacă privirea se muta spre capătul opus al clasamentului: Estonia, Letonia, Lituania sau Malta reușeau creșteri de două cifre, demonstrând că nu criza globală, în sine, explica prăbușirea României, ci vulnerabilități structurale mai vechi.

Turismul fără turiști străini, o vulnerabilitate cronică

Una dintre cele mai grăitoare cifre ale acelei perioade era ponderea extrem de redusă a turiștilor străini. România ocupa ultimul loc în Uniunea Europeană, cu doar 18% turiști străini din totalul înnoptărilor.

Această realitate a transformat criza economică într-un șoc aproape fatal pentru industrie. Dependent aproape exclusiv de consumul intern, turismul românesc a fost lovit direct de scăderea veniturilor populației. Când românii au început să taie cheltuielile, vacanțele au fost printre primele eliminate.

Paradoxal, exact în acest context de declin sever, discursul oficial vorbea despre revenire. În februarie 2011, Elena Udrea, ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, anunța public că turismul românesc „a ieșit din criză”, invocând creșteri ale contribuției sectorului la PIB și date favorabile raportate de INS.

Realitatea din teren contrazicea însă aceste declarații. Reprezentanții industriei atrăgeau atenția că vânzările agențiilor de turism scăzuseră cu aproximativ 15%, iar zeci de agenții își încetaseră activitatea. Practic, în timp ce pe hârtie indicatorii macro păreau să se îmbunătățească, piața reală se contracta.

Românii și vacanțele pierdute

Criza s-a văzut cel mai clar în comportamentul de consum. Corina Martin, președinta Asociației Naționale a Agențiilor de Turism, descria atunci un fenomen care avea să definească acel deceniu: dispariția vacanțelor multiple.

Dacă înainte de criză mulți români își permiteau două concedii pe an, în 2010 mulți au renunțat la vacanța de iarnă, iar alții nu și-au mai permis nici măcar o singură vacanță anuală. Turismul devenea un barometru fidel al nivelului de trai.

La prima vedere, România din 2025 pare într-o cu totul altă etapă. Numărul total de sosiri este mult mai mare: aproximativ 13 milioane de turiști în structurile de cazare, iar înnoptările se apropie de 28 de milioane. Infrastructura s-a extins, oferta este mai diversă, iar contextul european este diferit.

Și totuși, sub această creștere cantitativă se regăsesc aceleași probleme structurale. Ponderea turiștilor străini rămâne, din nou, în jurul a 18–20%, aproape identică cu cea din 2010. Turismul intern domină piața, iar exact acesta este segmentul care începe să dea semne de oboseală.

Datele din 2025 indică scăderi față de 2024, mai ales în a doua parte a anului, o durată medie foarte mică a sejururilor (sub două zile pentru români) și un grad de ocupare modest în afara sezonului.

De la criza de atunci la avertismentul de azi

Diferența majoră dintre 2010 și 2025 nu este neapărat una de fond, ci de experiență. Atunci, turismul românesc putea invoca surpriza. Astăzi, nu mai poate.

Criza de după 2010 a arătat ce se întâmplă când un sector se bazează aproape exclusiv pe consumul intern și pe mesaje optimiste, nu pe strategii coerente de atragere a turiștilor străini. Faptul că, la 15 ani distanță, aceleași vulnerabilități reapar în statistici ar trebui să fie un semnal serios de alarmă.

Întrebarea nu mai este dacă turismul românesc poate intra din nou în picaj, ci dacă va reuși, în sfârșit, să iasă din acest ciclu repetitiv în care fiecare criză pare, de fapt, o revenire la problemele nerezolvate din trecut.

CITEȘTE ȘI:  Curtea Veche, pata de pe obrazul Bucureștiului: O restaurare începută acum mai bine de 10 ani cu termen de finalizare etern

Italia, acum 15 ani. Românii care mureau în tăcere pe câmpuri de roșii, frică și Legea Bossi–Fini