Uitați de Spania, Anglia și Italia! Țara care e noul „rai financiar” pentru români. Salariul net e de 3.000 euro/lună

Publicat: 13/12/2022 | 16:40
Foto: Pexels

Românii continuă să își caute un trai mai bun dincolo de granițele țării. Salariile oferite de ale țări sunt în continuare mult mai atractive, așa că mulți sunt cei care se desprind de familie, de casă și își încearcă norocul în altă parte. Dacă până acum țări precum Italia, Spania sau Anglia erau în principal vizate de români, acum lucrurile s-au mai schimbat.

Potrivit companiilor de recrutare din străinătate, românii au început să se reorienteze. Au dat uitării „clasicele” Spania, Italia și Anglia, iar acum se îndreptă către țări din vestul şi nordul Europei. Printre țările preferat acum de români se numără Olanda. Se pare că aici salariile sunt ceva mai mari, iar românii nu au ezitat și au emigrat.

Firmele de recrutare din Olanda au înregistrat în ultima perioadă o creștere de peste 20% a cererilor venite din partea românilor. Aici salariile sunt mai mari, condițiile de muncă mai avantajoase, iar cei care sunt dornici de muncă nu au întârziat să apară. În Olanda, salariul unui lăcătuș, de exemplu, poate ajunge până la 3.000 de euro net/ lună.

„Am observat o creștere a aplicațiilor pe care le avem. Suntem în căutarea sudorilor, lăcătușilor. Salariul minim ar ajunge pe la 1.400 de euro după toate cheltuielile, chirie, cazare și maximul până în 2.800-3.000 de euro net.”, spune Lucian Marchevici, consultant recrutări, potrivit știrileprotv.ro.

(CITEȘTE ȘI: I-AM FĂCUT CALCULUL! CÂȚI BANI PRIMEȘTE SALARIU LUNAR UN ȘOFER ROMÂN DE TIR, ÎN CANADA)

Românii emigrează spre Olanda

Mulți dintre românii care se gândesc să plece la muncă în străinătate iau acum în calcul țări precum Olanda. Și cei care sunt plecați de ceva timp au auzit de diferențe și deja și-au lăsat locurile de muncă din Spania, Italia și au plecat spre Olanda.

Se pare că în general, în momentul de față, un muncitor câștigă în Olanda cu aproximativ 5 euro mai mult pe oră față de Italia, așa că alegerea a fost una ușoară pentru mulți.

„În Italia se pornește undeva de la 8 euro pe oră și se ajunge la 11-12,  în condițiile în care ești un om bun, calificat. Aici un om bun, calificat ajunge undeva la 15-16 euro. Deci vorbim de o diferență de un 4-5 euro pe oră.”, spune Alexandru Ținea, lăcătuș.

„Acum lucrez în Olanda la ardei gras. E plătit bine, îmi place ce fac. Un lucru mai bănos un pic.”, spune și Răzvan Gancea, muncitor sezonier.

(VEZI ȘI: TOP 3 ORAȘE DIN ROMÂNIA ÎN CARE LOCUITORII AU SALARIUL MEDIU DE PESTE 4000 DE LEI)