Acasă » Știri » Un bărbat a fost găsit mort în scara blocului. Tragedia s-a întâmplat la Mioveni

Un bărbat a fost găsit mort în scara blocului. Tragedia s-a întâmplat la Mioveni

De: Emanuela Cristescu 15/05/2026 | 12:41
Un bărbat a fost găsit mort în scara blocului. Tragedia s-a întâmplat la Mioveni
Deces

O tragedie a avut loc într-un bloc din Mioveni. Un bărbat de 61 de ani a fost găsit mort în casa scării imobilului în care locuia. Incidentul a pus pe jar autoritățile, iar mai multe echipaje de poliție și cadre medicale au ajuns de urgență la fața locului.

Alarma a fost dată în cursul dimineții, după ce locatarii au observat trupul neînsuflețit al bărbatului și au sunat imediat la 112. Din păcate, medicii sosiți la intervenție nu au mai putut face nimic pentru a-l salva.

Primele informații din anchetă arată că bărbatul ar fi căzut de la unul dintre etajele superioare ale blocului. Oamenii legii încearcă acum să stabilească exact cum s-a produs tragedia și ce s-a întâmplat înainte de momentul fatal.

„În această dimineaţă, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Mioveni au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit decedat, în scara unui bloc de locuinţe din acelaşi oraş. La faţa locului au intervenit poliţiştii din cadrul structurii amintite, precum şi un echipaj medical, care a confirmat decesul persoanei”, au transmis reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Argeș.

Un bărbat din Mioveni, găsit mort pe casa scării imobilului

Locatarii blocului au povestit că au fost treziți de agitația din fața imobilului și de sirenele echipajelor de intervenție. Mulți dintre ei au privit neputincioși intervenția autorităților, încercând să afle ce s-a întâmplat.

Smurd
Smurd. Sursa foto Social media

Anchetatorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, așa cum prevede legea în astfel de situații, iar cazul este cercetat sub coordonarea procurorilor din Pitești. Totodată, trupul neînsuflețit al bărbatului urmează să fie supus unei autopsii medico-legale, care va stabili cauza exactă a morții.

„Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, în care cercetările se desfăşoară sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti. Urmează să fie dispusă efectuarea unei autopsii medico-legale, iar cercetările continuă, pentru clarificarea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care evenimentul a avut loc”, au mai transmis reprezentanții IPJ Argeș.

Apel către persoanele care trec prin perioade dificile

În urma acestui caz, polițiștii au făcut și un apel către persoanele care trec prin perioade dificile sau se confruntă cu probleme emoționale să ceară ajutor și să vorbească cu specialiști sau persoane apropiate.

„Poliţia încurajează persoanele care se confruntă cu dificultăţi emoţionale să solicite sprijin de specialitate sau să apeleze la persoane de încredere”, au precizat reprezentanții IPJ Argeș.

VEZI ȘI: Un psiholog din București a murit după ce a căzut de la etajul 3

Crimă în Mioveni! Un taximetrist de 60 de ani a fost înjunghiat mortal. Unde s-a putut ascunde suspectul

Recomandarea video