Un bărbat din Galați, angajat al unei societăți de curierat, a fost prins de polițiști după ce a înscenat un jaf. Bărbatul a anunțat Poliția că fost victima unui jaf, dar informația s-a dovedit a fi falsă, polițiștii folosind ca probă înregistrarea făcută de o cameră video.
Incidentul s-a produs luni seară, atunci când un bărbat de 32 de ani, din orașul Galați, a sesizat Secția 4 Poliție, prin apelul de urgență 112, cu privire la faptul că, în timp ce se afla în fața unui bloc, ar fi fost deposedat prin violență de o borsetă în care avea o sumă de bani și un aparat de taxat electronic.
Polițiștii au audiat victima și au deschis un dosar penal pentru tâlhărie. În timpul anchetei, polițiștii au aflat că bărbatul care reclama jaful minte, acuzația fiind probată cu ajutorul unei camere care a surprins momentul presupusului atac.
„Polițiștii au demarat imediat cercetările, deplasându-se la fața locului și, totodată, audiind persoana agresată, angajat al unei societăți comerciale de curierat. Din declarația acesteia a reieșit că, în jurul orei 17.40 s-ar fi aflat pe strada Aviatorilor, lângă autoturismul parcat și, încercând să sune un client, ar fi fost lovit din spate de doi tineri necunoscuți care l-ar fi trântit la pământ și i-ar fi smuls borseta în care avea suma de aproximativ 7.000 lei și un sistem de plată compus dintr-o stație PDA și un chitanțier electronic. A fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, dar în urma verificărilor și investigațiilor făcute, polițiștii au constatat că presupusa victimă ar fi înscenat fapta menționată mai sus, însușindu-și suma de 9.500 lei, precum și aparatura electronică aparținând firmei la care era angajat”, au anunțat reprezentanții IPJ Galați.
Cu ajutorul filmării, polițiștii au stabili că bărbatul a avut un complice, un tânăr de 17 ani. Acesta fost prins la scurt timp, iar prejudiciul în valoare totală de 18.000 lei a fost recuperat. Cei doi sunt cercetați pentru delapidare, respectiv complicitate la delapidare.