Un seism cu magnitudinea de 3,8 grade pe scara Richter s-a produs joi, la 16.34, in zona Vrancea, la o adancime de 136 de kilometri, informează Institutul National pentru Fizica Pamantului (INFP).
Orasele cele mai apropiate de epicentrul cutremurului sunt Focsani (37 de kilometri), Marasesti (44 de kilometri), Covasna (44 de kilometri), Ramnicu Sărat (46 de kilometri) si Targu Secuiesc (55 de kilometri), potrivit datelor publicate pe site-ul INFP.
In 6 octombrie, tot in zona Vrancea, s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani. Seismul a fost simtit si la Bucuresti, dar si in nordul Bulgariei si in Republica Moldova.
Anul acesta, in zona Vrancea s-au mai produs sapte cutremure cu magnitudinea de cel putin 4 grade, la 15 octombrie (4,7 grade), 11 august (4,5 grade), 28 iulie (4 grade), 12 iulie (4,1 grade), 20 iunie (4,2 grade), 21 aprilie (4,2 grade) si 6 martie (4,2 grade).
R.R.